Noi investiții la SJU Târgu Jiu

Consiliul Județean Gorj a bugetat, în acest an, investiții la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu în valoare de aproximativ 3,3 milioane lei. Suma include modernizare a trei secții din structura de funcționare a unității medicale.


Este vorba despre secțiile Medicină Internă I, Gastroenterologie și Neonatologie, care se află în corpul de clădire situat pe strada Progresului nr. 18 din Târgu Jiu.


S-a intervenit prin lucrări de arhitectură pentru amenajări interioare la toate spațiile destinate atât cadrelor medicale cât și pacienților. Totodată, au fost reabilitate și modernizate instalațiile electrice, termice și sanitare, cele trei secții fiind dotate cu sisteme de detectare, semnalizare și avertizare incendiu.


Recepția investiției, finanțată din bugetul județului, a avut loc la finalul lunii august. valoarea lucrărilor executate se ridică la 3.219.443,98 lei .

Această investiție, alături de alte proiecte deja finalizate în ultimii ani sau aflate în curs de realizare, face parte din planul Consiliului Județean de asigurare și îmbunătățire continuă a calității serviciilor de sănătate furnizate gorjenilor.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *