Ce așteaptă CEO de la noua Strategie Energetică?

Ministerul Energiei a pus în dezbatere Strategia energetică a României 2022-2030, cu perspectiva anului 2050, iar în cadrul acestui document există opt obiective majore asumate de țara noastră.

„Dezvoltarea și creșterea competitivității economiei României, creșterea calității vieții și grija pentru mediul înconjurător sunt indisolubil legate de dezvoltarea și modernizarea sistemului energetic.”

Aceasta este fraza care deschide proiectul Strategiei Energetice a României, acesta este conceptul pecare este construit acest document programatic, iar principalul beneficiar al implementării Strategiei  Energetice va fi consumatorul.

România are nevoie de repere de dezvoltare pragmatice, iar viziunea Strategiei Energetice este de creștere a sectorului energetic românesc. Dezvoltarea sectorului energetic presupune, pe de-o parte, politici energetice coerente și clare, iar pe de altă parte – investiții. Creșterea economiei Românești înseamnă, din perspectiva sectorului energetic, construirea de noi capacități de producție a energiei; retehnologizarea și modernizarea capacităților de producție, transport și distribuție de energie; încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență energetică; export.

Strategia Energetică propune ținte concrete, stabilește direcții clare și definește reperele prin care România își va menține poziția de producător de energie în regiune și de actor activ și important în gestionarea situațiilor de stres la nivel regional.

Obiectivele Strategiei Energetice sunt:

1. Asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii;

2. Energie curată și eficiență energetică;

3. Modernizarea sistemului de guvernanță corporativă și a capacității instituționale de reglementare;

4. Protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice;

5. Piețe de energie competitive, baza unei economii competitive;

6. Creșterea calității învățământului în domeniul energiei și formarea continuă a resursei umane calificate;

7. România, furnizor regional de securitate energetică;

8. Creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale.

Conform viziunii și celor opt obiective fundamentale ale Strategiei, dezvoltarea sectorului energetic este direct proporțională cu realizarea proiectelor de investiţii în sistemul energetic românesc. Producerea de energie electrică bazată pe tehnologii cu emisii reduse de carbon, în care trecerea de la utilizarea combustibililor fosili solizi la, sursele regenerabile, se realizează utilizând gaze naturale, ca și combustibil de tranziție și producerea de energie nucleară reprezintă proiecte prioritare. De asemenea, proiectele de digitalizare a rețelelor, stocarea, utilizarea hidrogenului și măsurile de eficiență energetică vor contribui la atingerea obiectivelor fundamentale strategice de interes naţional.

Strategia analizează și perspectiva sistemului energetic național pentru anul 2050. Proiecțiile anului 2050, chiar dacă au un grad mai mare de incertitudine, sunt relevante din punct de vedere al viziunii și obiectivelor fundamentale ale dezvoltării sistemului energetic asumate prin Strategie. Acestea au fost conturate mai clar în contextul elaborării Strategiei de decarbonizare pe Termen Lung, document programatic aflat în curs de elaborare, în conformitate cu Regulamentul privind guvernanța uniunii energetice și a schimbărilor climatice.Prin urmare, toate documentele care vor fi aprobate de acum încolo vor avea în vedere sfârșitul grabnic al energiei pe bază de cărbune.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *