Negocieri fără rezultat între sindicate și administrația CEO

Ultimele discuții din Comisia de Negociere a Complexului Energetic Oltenia s-au soldat cu un eșec. Administrația și sindicatele din cadrul companiei s-au întâlnit în ultima ședință a Comisiei de Negociere.
Tema principală a discuțiilor a vizat creșterea salariului minim pe economie. De la 1 octombrie, salariul a fost majorat de la 3.000 de lei brut la 3.300 de lei brut.


Prin urmare, se impune o corelare a veniturilor de la Complexul Energetic Oltenia cu noua majorare a salariului minim pe economie la nivel național. Astfel, ar fi necesar un adaos și la salariile angajaților din Complexul Energetic Oltenia care să fie acordat în așa fel încât să nu se producă dezechilibre salariale.
Cu toate că tema de discuții a fost creșterea salariului minim pe economie, administrația Complexului Energetic Oltenia a părut la ultimele discuții cu sindicatele interesată să modifice organigrama pentru că au plecat mulți salariați și vrea să schimbe normativele din punctele de lucru. Din acest motiv discuțiile s-au și blocat și este de așteptat să fie reluate în cursul acestei săptămâni.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *