Mănăstirea Frăsinei – loc de pelerinaj si relaxare

Locul unde liniștea poate fi găsită în mijlocul naturii.

Situată în comuna Muerească, la 25 de kilometri de Rîmnicu-Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei are două biserici. Biserica Mănăstirii Frăsinei, care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate.

Se spune că pe vremuri , la Frăsinei era un schit la care se adunaseră cîțiva călugări, în mijlocul munților, departe de așezările omenești.

Păduri, o pășune, o livadă și o bucată de pământ cât pentru o gradină de legume, asta a găsit Sfântul Calinic când a vizitat mănăstirile și schiturile din districtul Vâlcea. Impresionat de frumusețea locului și de felul în care călugării își organizaseră viața, el și-a dorit să facă din Mănăstirea Frăsinei o insulă a spiritualității. De aici, părerile despre Frăsinei se contrazic. O vorbă din bătrâni spune că Sfântul Calinic nu și-a făcut publică intenția. A plecat așa cum venise și apoi a revenit neanunțat. S-a îngrozit de ce a găsit. O adevarată orgie, cu mâncare, băutură și femei. Mâhnirea Sfântului Calinic a fost atât de mare, încât s-a transformat în blestem. De atunci a fost stabilit un legământ pe vecie, care este de netrecut. Nici o femeie nu avea să mai treacă pragul acestui lăcaș. Cine îndrăznea să încalce această regulă avea să se îmbolnavească sau să moară în chinuri groaznice. Calinic a așezat o piatra de legământ la aproximativ doi kilometri de mănăstire, gravând cu litere chirilice un greu blestem pentru cine încalcă legământul, dar și binecuvântare pentru cine-l respectă”.

Mănăstirea Frăsinei este singura din România ale carei tradiții sunt similare celor de la Muntele Athos.

Pragul acestui lăcaș a fost trecut de pelerini din întreaga lume, inclusiv de budiști veniți din China sau Japonia.

În ciuda interdicțiilor impuse femeilor, precum și a regulilor stricte, Mănăstirea Frăsinei rămâne o insulă de spiritualitate, în care legătura cu Dumnezeu este profundă atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Anamaria Giurea

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *