Jigodia este, în România mileniului III, poate cel mai des întâlnită specie umană. Sau subspecie, depinde de unghiul din care judecați. O întâlniți peste tot, este relativ uniform răspândită. E în piață de la level 1 la level 99, bariera supremă într-ale jigodismului.
Jigodia de România are câteva trăsături specifice față de jigodia clasică de Europa. Balcanismul interior (și inerent) și o supraestimare a egoului fac din ea un soi de specimen updatat, perfect pliabil pe realitățile neaoșe. Vorba aia: poți scoate omu’ din mahala, dar nu scoți mahalaua din om. Jigodia de Dâmbovița (citiți de România) este aparte, un mix de defecte, minusuri, tare. Peste toate însă, nu suspectați jugodia de prostie. Cu sau fără studii, jigodia a dezvoltat o inteligență specifică, care să-i permită un comportament abject și un succes relativ în societate. Pe lângă un IQ posibil ridicat, jigodia dezvoltă inteligența situațională, care-i permite să n-aibă soarta dinozaurilor.
Jigodia te păcălește cu zâmbetul pe buze, căci stăpânește un caracter duplicitar de excepție. Chiar dovedită, prinsă-n fapt, jigodia are un rictus inconfundabil, pe care-i invidioasă orice hienă care se respectă. Jigodia n-are mamă ori tată etc. Pentru suma potrivită ori favorul speculat, jigodia bagă metafora șișului în tine fără să clipească. Evident, cu același rânjet pe față.
Dacă ești prost, pentru suma potrivită, îți poți cumpăra propria jigodie. Spălată, cu mâncare și alocația lunară, jigodia este a ta și o poți asmuți asupra indezirabililor. Mare atenție însă: jigodia este precum șobolanii pe navă. Va intui în avans că n-o mai vrei ori că poate nu mai ai același cașcaval ca pe vremuri și va scoate șișu’ să te metaforizeze. Repet, obiectivismul lipsei de părinți.
Dacă ați întâlnit jigodii care au acum masca pocăinței, nu lăsați garda jos, nu-i întoarceți spatele vreo clipită. E vorba aia: Once a jigodie, always a jigodie! Jivina noastră n-are leac: nu se poate schimba, e mai dihai ca lupu’ ăla cu năravu’ de poveste. Poate intra în stare latentă, dar nu-i moare jigodeala din interior. Never!
După primul compromis făcut probabil în vremuri imemoriale, n-a mai existat cale de întoarcere pentru jigodie. Iar ea (citiți el fără probleme!) știe că nu mai există retur. Destinul său de parazit extern merge la pachet cu proștii care-și permit luxul creșterii unei jigodii.
P.S.: Nu uitați: Dacă întâlniți un specimen cu trăsăturile semnalate mai sus, călcați jigodia pe cap. Dar atenție: dacă e ca hidra aia legendară, pe fiecare cap! Apăsat și cu repetare.
Ionuț Catrina
