Când am auzit prima oară numele lui Iulian Popescu ca fiind candidatul lansat în spațiul public pentru președinția Consiliului Județean Gorj, habar nu aveam de unde să-l iau și unde să-l pun. Sigur, aflasem că era deja membru în Consiliului de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia (CEO) și că derula o afacere personală de succes în domeniul IT. Sigur, când (în 2014 și 2015) scriu despre tine laudativ wall-street.ro și bussinesmagazin.ro, iar zf.ro face același lucru (în 2017), începi săte gândești că poate omul chiar e ok, că nu-i nimeni nebun, la nivel național, să scrie despre balauri și inorogi la capăt de curcubeu.
Da, după 2-3 emisiuni de precampanie, cred că Iulian Popescu e chiar un tânăr cu viziune, cu aspirații și cu un curaj specific celor ce nu au mai făcut politică. Dacă-l auzi vorbind pe Iulian despre o construcție de la zero a unui spital aici, la Tg-Jiu, sau despre refacerea traseului Mocăniței (pe care adolescenții o știu din poveștile bunicilor sau eventual ale părinților), simți că omul e sincer și crede că tărie că poate face acele proiecte. Imaginea tânărului candidat al PNL Gorj la șefia Consiliului Județean Gorj este nepătată, căci… n-a mai făcut politică. Da, există, în 2020, o persoană suficient de puternică, ce n-a mai activat pe eșichierul politic și care vrea să facă treabă în administrația județeană.
Marele avantaj și – în egală măsură – dezavantaj al tânărului liberal este tocmai faptul că nu a fost implicat politic până acum. Nu i se poate reproșa mai știu eu ce treabă, nu i se pot imputa promisiuni neîndeplinite, nu poate fi arătat cu degetul că minte… căci nu a ajuns la butoane să aibă posibilitatea să fi făcut ceva și să nu fi reușit. Sigur, Iulian Popescu nu știe cum unora le joacă inima la vederea banilor sau funcțiilor (mereu disponibile), cum altora le fac ochișorii ca la aparate (roșu, negru și eventual fructe pe linie) când e rost de atacat pe bani. Nu, Iulian Popescu nu știe dedesubturile mizerabile ale politicii, când deseori te trădează oameni apropiați, când „prietenii” sunt mai mizerabili decât oricare alt adversar declarat, când banii/funcțiile schimbă subit orice înțelegere inițială avută cu cineva… Nu, nu le cunoaște și poate e mai bine așa. E acel visător (în sens pozitiv, evident!) care a intrat în joc, crede în șansa lui și știe că, dacă a reușit cu afacerea sa privată, poate avea succes și în bătălia extrem de importantă pentru administrația județeană! Societatea în care trăim are clar nevoie de astfel de oameni, ale căror idei și aspirații pot prinde contur.
Marea mea dilemă, pe care am exprimat-o în anumite discuții, este dacă, dincolo de nivelul declarativo-pompos al multor liberali în perioada asta, Partidul Național Liberal chiar va trage cu toate forțele și în aceeași direcție pentru ca Iulian Popescu să câștige președinția CJ Gorj. Că am văzut multe mișcări ascunse din 2000 încoace, făcute brusc, din scurt, fără să știe cineva, iar toată joaca s-a dus pe Jiu în jos… Ar fi păcat ca Iulian Popescu să simtă shimbarea de macaz din partea unor „colegi”, momiți cu funcții etc în ziua Z. Sper ca totul să fie doar o temere de-ale mele, iar suflarea liberală să lupte alături de el.
E greu să schimbi mentalități și frici. Oamenii din acest județ, poate mai abitir decât restul românilor, au fost atât de mințiți în 30 de ani… încât nu mai cred aproape nimic din partea oricui le-ar spune ceva. Gorjenii ar vrea elemente umane noi în arena politică, dar au prejudecata că și acea persoană e tot un politician care i-ar minți încă și încă o dată. Aici e dificil pentru Iulian Popescu, căci a convinge oamenii că tu nu ești similar cu restul actanților politici e greu al dracu’. Deși își doresc schimbarea din temelii a societății – implicit a clasei politice corupte și mincinoase –, gorjenii nu par a mai fi dispuși să ascorde credit electoral oamenilor politici nou apăruți în joc. Nu e suficient ca Iulian Popescu să vrea să schimbe lucrurile, ci trebuie ca și gorjenii să accepte transformarea. Iar schimbarea începe cu noi, știți vorba aia de speaker motivațional. Acest om știe să atragă fonduri europene, știe ce și cum e necesar ca bani de la U.E. să poposească la Gorj. Va reuși să ducă la îndeplinire ce și-a propus? Vom vedea.
Una peste alta, Iulian Popescu are ocazia mare de a modifica ecuația jocului la CJ Gorj. Are avantaje de partea sa, rămâne de văzut cum vor muta celelalte partide (în special PSD, care nu vrea sub nicio formă să piardă și acest post!) și cum vor acționa în cabina de vot gorjenii. Eu voi urmări campania, am o senzație că va fi destul de interesantă.
Ionuț Catrina