Investițiile continuă în Roșia de Amaradia

Va fi realizată o investiție inedită în Roșia de Amaradia. Este vorba despre un cabinet stomatologic, unde vor putea merge chiar și oameni din zonele învecinate. Acest lucru va putea fi dus la bun sfârșit datorită autorităților din comună care au reușit să obțină fonduri europene pentru această investiție.

Cu ajutorul fondurilor europene va fi achiziționat și echipamentul medical.

Liviu Cotojman este mândru de acest proiect și transmite că va face parteneriat cu cel puțin un medic stomatolog care să ofere consultații localnicilor o dată pe săptămână. “Este o investiție deosebită. Va fi un cabinet stomatologic, pe fonduri europene, un cabinet ce va fi în proprietatea Primăriei Roșia de Amaradia. Vom face un parteneriat cu un doctor sau doi doctori stomatologi, să vină o dată pe săptămână pentru a face consultații. Sunt convins că pot să vină și cetățeni din localitățile vecine. Va fi o investiție unică. Va fi cabinet cu tot ce înseamnă ca dotări, cu scaun, echipamente”, a transmis primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman. Lucrările vor fi finalizate în cel mult un an.

De asemenea, acesta a transmis că, acum după ce vremea friguroasă a trecut, se vor continua lucrările și la drumurile din localitate. Așadar, mai multe drumuri sătești din comuna Roșia de Amaradia urmează să fie asfaltate în perioada următoare. Autoritățile locale au reușit să obțină finanțare de la Compania Națională de Investiții pentru executarea lucrărilor de asfaltare. Astfel, drumurile care acum sunt doar pietruite vor rămâne o amintire.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *