Norocoşi, dar victorioşi! Viitorul s-a impus în meciul cu Şelimbăr (galerie foto)

Viitorul Târgu Jiu şi CSC Şelimbăr au oferit o partidă ştearsă în ultima rundă din sezonul regulat al ligii secunde. Totuşi, meciul s-a animat pe final, când a şi picat golul izbăvitor al gazdelor, care au obţinut un succes norocos (1-0). Ciprian Rus a marcat din penalty în minutul 86, după ce arbitrul îi refuzase o lovitură de la 11 metri lui Mubelo (`83). Sibienii au avut mai mult iniţiativa, însă s-au lovit de multe ori de paradele lui Eftimie, care a oferit din nou siguranţă între buturile Viitorului. Mitrică bifase cea mai mare ocazie a gorjenilor în minutul 58, când a lovit bara.
După meci, antrenorul Eugen Trică şi portarul Bogdan Eftimie au vorbit despre preţiosul succes.

“O victorie foarte muncită, mă aşteptam la o partidă dificilă. Miza acestui meci era Grupa B. Toată lumea voia să fugă de Grupa A şi ne trebuia doar o victorie pentru nu a merge acolo. Acolo sunt echipe cu influenţă, iar distanţa între ele este de 2-3 puncte, deci sunt foarte fericit după această victorie. N-am făcut o partidă foarte spectaculoasă, dar îi felicit pe băieţi pentru atitudinea pe care au avut-o şi dorinţa mare de victorie. La meciul cu Ripensia, am avut iniţiativa, controlul, la Dej, iarăşi, am controlat, dar prefer, mai ales că a fost o partidă cu miză, să câştigăm şi cu 1-0, pentru a avea linişte pentru partidele care urmează. Obiectivul în play-out este să prindem locul unu sau doi”, a spus principalul Viitorului.

“Este un succes foarte important pentru că veneam după trei meciuri fără gol marcat şi fără victorie. Era un meci de ‘care pe care’. Ştiam că va fi un meci greu, pentru că Şelimbărul este o echipă foarte bună. Succesul ne propulsează în cealaltă grupă, care este mult mai uşoară din punct de vedere valoric. Contează foarte mult că vestiarul este de partea mea, băieţii îmi oferă foarte multă încredere şi drept dovadă stau şi rezultatele. Ne propunem să nu pierdem niciun meci în play-out. Ştim că va fi destul de greu, dar nu imposibil, şi sperăm să terminăm pe primul loc”, a adăugat goalkeeper-ul.

Viitorul: Eftimie – Dănescu, Băican, Sveicauskas, Copaci – Core (`46, Mitrică), Felipe Acosta, Vulpe, Al. Dulca – Dodoi, Cip. Rus (cpt.) (`89, Misarăș). Rezerve: Geantă – Ciul, Godja, Stoenac, Vespe, G. Tudoran, Brînzan. Antrenor: Eugen Trică

Cătălin Pasăre

foto: Bogdan Craioveanu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *