Deţinătoarea Cupei Gorjului, Internaţional Băleşti vrea să ajungă la un duel direct cu o echipă de Liga 1. Steaua, Dinamo sau Pandurii sunt echipele pe care cei de la Internaţional le-ar dori la Băleşti. Însă, până la duelul cu o echipă de Liga 1, băleştenii mai au de trecut două tururi în Cupa României, unul mai greu decât celălalt. „Vrem în 16-imi. Dacă nu vom ajunge în acea fază nu ne îndeplinim obiectivul”, spune Dan Vasilică, antrenorul echipei din Băleşti.
O afirmaţie ce pare hazardată atâta timp cât vorbim de o echipă care se află la debut în Cupa României, până acum echipa din Băleşti jucând doar la nivel de judeţ în această competiţie.
Au ambiţii mari
„Zilnic le vorbesc băieţilor despre visul de-a juca contra unei echipe de Liga 1. Jucând contra lui Dinamo, Steaua sau de ce nu Pandurii, atunci ei se vor simţi fotbalişti. Dar, pentru a ajunge acolo trebuie să mai trecem două tururi în Cupă, meciuri pe care le vom juca acasă, la Băleşti. Dacă nu vom reuşi să ajungem în 16-imi va fi un eşec. Obiectivul principal este de-a aduce o echipă de Liga 1 la Băleşti”, a mai spus antrenorul Dan Vasilică.
Ei bine, Internaţional Băleşti trebuie să treacă de turul 3 iar apoi şi de turul 4 din Cupă. Deja se ştie că în turul 3 se va juca împotriva celor de la Posada Perişani, tot o echipă de Liga a 4-a ce provine din campionatul judeţean din Vâlcea. Meciul dintre Băleşti şi Perişani se va juca la Băleşti, un meci în care ambele echipe îşi vor juca şansa. „Să ştiţi că nu va fi un meci uşor nici pentru ei, dar nici pentru noi. Suntem conştienţi de acest lucru. Trebuie să avem atitudine, să alergăm, să fim primii la minge, să conducem jocul. Avem de înfruntat o echipă bună, dar la o adică şi ei au tot două picioare la fel ca noi, aşa că micile detalii vor face diferenţa. Vrem să scriem istorie”, a mai comentat Dan Vasilică.
Bătaie mare la judeţ !
Dacă cei de la Băleşti sunt angreaţi pe două fronturi, Cupa României dar şi Liga a 4-a, echipele din campionatul judeţean Gorj luptă pentru supremaţie. Deja s-au jucat două etape la Liga a 4-a, iar lupta pentru primul loc este aprinsă.
Ştiinţa Turceni are două victorii, echipa lui Vali Modrea fiind singura cu maxim de puncte după două runde. „Aşteptăm confirmarea bugetului pe anul viitor din partea Primăriei. Dacă Primăria Turceni va putea suporta cheltuielile la Liga a 3-a, atunci fiţi convinşi că vom promova şi la anul o să jucăm la Liga a 3-a. Deocamdată ştim că vrem să câştigăm meci de meci şi ţintim locul 1”, a comentat Vali Modrea.
O altă echipă care şi-a anunţat intenţia de a trage la locul 1 este Internaţional Băleşti. „Suntem singura echipă care se antrenează zilnic. Muncim să facem treabă. Obiectivul nostru este să câştigăm fiecare meci în parte indiferent cu cine jucăm sau unde jucăm. Internaţional Băleşti va juca la victorie fiecare meci în parte, nu mă voi mulţumi niciodată cu egalul. Înfrângerea nu există pentru mine. Suntem la sport şi trebuie să existe învinşi în învingători. Pot spune doar că la final veţi vedea dacă am fost cei mai buni sau nu. Zilnic le vorbesc băieţilor mei despre victorii, doar aşa vom progresa, vom căpăta mentalitate de învingător. Le-am spus şi băieţilor mei că sunt cei mai buni, dar trebuie să o şi demonstrăm pe teren”, a declarat şi Dan Vasilică, antrenorul celor de la Băleşti.
Dar lupta nu se dă în doi, mai sunt şi alte echipe care pot emite pretenţii. De exemplu, Gilortul Cărbuneşti, echipă care a câştigat de trei ori la rând campionatul judeţean, însă de fiecare dată a ratat barajul. „Obiectivul stabilit la noi în acest moment este ocuparea unui loc între primele opt clasate. Suntem o echipă în reconstrucţie, ne-au plecat mulţi jucători. Ţinem aproape de primele locuri, iar dacă suntem pe aproape şi dacă ţinem ritmul de la iarnă poate schimbăm obiectivul. Dacă vom fi la 5-6 puncte de primul loc, în retur se joacă totul. Eu cred că anul acesta Băleştiul este cea mai puternică, sunt bine antrenaţi. Dar, va fi cel mai tare campionat pentru că sunt echipe bune, Turceniul, Băleşti dar şi Bustuchin au echipe bune”, a declarat şi antrenorul celor de la Cărbuneşti, Mihai Dinu.
Cosmin Brujan