La data scrierii acestor rânduri este duminică, 6 februarie 2022, o zi oarecare. Nimic special, nu-i așa? Totuși, s-au mai dărâmat niște recorduri astăzi, căci… Elisabeta a II-a, regina Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord, celebrează 70 de ani. Nu de viață, ci de domnie. Te apucă amețeala când realizezi că femeia își aniversează The Platinum Jubilee. Frate, unii nu prind 70 de ani de viață, iar doamna a prins 70 de ani de activitate regală. Interesant, ce să zic?
Și-a depășit stră-străbunica, celebra regină Victoria, în timpul căreia, tot într-un amar de ani, a avut loc Revoluția Industrială. Suntem contemporani cu istoria, chit că nu realizăm asta… La 6 februarie 1952, Elisabeta a II-a a devenit, în urma decesului tatălui, George al VI-lea, regină peste U.K., Canada, Australia, Pakistan, Noua Zeelandă, Ceylon, Africa de Sud (șapte țări distincte, dar sub patronajul unui monarh britanic!), având o grămadă de alte colonii și dominioane sub sceptru. Practic, undeva la 30% din țările lumii aveau „treabă” cu tronul britanic.
În 70 de ani de „activitate” ai reginei, s-au petrecut următoarele chestii: a fost lansat primul satelit aritificial al planetei, a ajuns primul om pe Lună, s-a făcut trecerea de la primele transmisii radio și TV clasice (alb-negru etc.) la transmisii color, comunicații prin satelit, internet, mesagerie instant, rețele de socializare etc. (1957 – regina transmitea primul mesaj televizat de Crăciun; 2019 – regina a postat primul ei mesaj pe Insta!), au apărut primul avion supersonic de pasageri (Concorde) și primul tren de mare viteză (Shinkansen), au dispărut U.R.S.S. și blocul comunist din Europa de Est (oare, chiar de tot?!), Marea Britanie a intrat și a ieșit din U.E., Africa și Asia au fost decolonizate, a fost construit și dărâmat Zidul Berlinului, a existat o reconciliere greu de crezut cu irlandezii după obținerea independenței țării (după 1911, regina este primul monarh britanic care a vizitat Irlanda, în 2011!).
Sunt multe evenimente globale care s-au petrecut în 96 de ani de viață și 70 de activitate. Cam două vieți de om. Cel puțin de român obișnuit.
P.S.: Am înțeles în sfârșit de unde ideea de a prelungi vârsta de pensionare la 70 de ani la noi. Păi dacă regina poate, românul ce are să nu fie la fel?
Ionuț Catrina