Gorjeanul George Surlea, legitimat la CSM Craiova, a fost printre cei trei atleţi care au bătut recordul naţional la Campionatele Naționale de Ultra Alergare (50 de kilometri). Alexandru Corneschi, Leonard Mitrică şi George Şurlea (2:58:34.54) au format podiumul de la Bucureşti. După cursă, atletul format la CS Pandurii a declarat că obiectivul său a fost îndeplinit: s-a calificat la campionatele mondiale.
„A fost o cursă foarte grea! Colegii mei și adversarii mei direcți au plecat foarte tare și au menținut un tempo senzațional până la capăt. Am încercat să-i ajung, dar nu am reușit. Am obținut medalia de bronz. Este primul meu concurs atât de lung. Am suferit pe final, neavând alergări mai lungi de 30 de kilometri. La ultimii doi kilometri am pierdut foarte mult. Sunt fericit că am prins, după acest rezultat, echipa de mondiale!”, a spus Surlea pentru aimx.ro
Atletul a apreciat că evoluţiile sale vor fi în creştere.
„Sunt fericit că munca pe care am depus-o în ultima perioadă începe să dea roade. În cursele de anduranță se alergă cu inimă, cu capul și mai apoi cu picioarele. Ca obiective, îmi doresc să-mi corectez toți timpii, la toate probele, să am evoluții din ce în ce mai bune”, a declarat gorjeanul pentru Ziarul Accent în Gorj.
Fostul pandur a fost descoperit şi antrenat de profesorul Mircea Zorilă. În prezent, este pregătit de Cristina Cojocaru.
Cătălin Pasăre