Pandurii, umiliți de clujeni!

Ultima etapa a turului a adus o infrangere drastica pentru Pandurii Targu Jiu. Trupa gorjeana a fost spulberata pe teren propriu de catre Universitatea Cluj, scor 1-5.

Oaspeţii au condus la pauză cu 2-0, golurile ardelenilor fiind semnate de Ene şi Goga. Deşi a nins, iar frigul era pătrunzător, elevii lui Adrian Bogoi nu s-au trezit nici în repriza secundă, iar Gavra a marcat din nou pentru “şepcile roşii” în minutul 67.

Pîrvulescu a reaprins speranţele gorjenilor în minutul 79, cu o reuşită personală de toată frumuseţea, dar ultimul cuvânt l-au avut tot vizitatorii care au mai marcat de două ori prin Twumasi şi Haţiegan.

Chiar dacă nu se aştepta la un scor-fluviu, Ioan Ovidiu Sabău, managerul Universităţii Cluj, a declarat după meci că victoria oaspeţilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării.

Ioan Ovidiu Sabău, manager Universitatea Cluj


Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a spus că echipa sa a făcut, din nou, prea multe greşeli

Adrian Bogoi, antrenor Pandurii Târgu Jiu


Cu 25 de puncte, Pandurii a încheiat turul pe locul 10. În ultimele două etape programate în 2018, echipa gorjeană joacă sâmbătă, de la ora 11:00, acasă, cu Aerostar Bacău, iar pe 7 decembrie, de la ora 17:30, are meci la Piteşti, cu FC Argeş.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *