Final de an, vom avea guvern. Dar cu ce preț?!

Au trecut alegerile, se știu clar procentele fiecărui partid parlamentar, așa că e liber la distracție cu negocierile pentru formarea unei alianțe guvernamentale stabile, care să aibă cât mai multe procente de susținere în Parlamentul României. Teoretic, pentru o guvernare solidă, stabilă și benefică românilor. Practic, pentru satisfacerea unor interese politice de grup (vă amintiți celebrul „Ciocu’ mic, acum noi suntem la butoane”?!) sau chiar pe persoană fizică.


Avem ditamai scandalul intern. Și când spunem asta, nu ne referim la pesudo-alianța PNL, USR-Plus și UDMR. Nu, nu, acolo dihonia pare să se fi reglat. Știți cum se spune: pentru ce altceva se ceartă oamenii politici dacă nu pentru funcții și beneficii? E pace, mai ales că USR-Plus a primit cam tot ce putea primi. Cu forcepsul, cu amenințări, alianța și-a atins obiectivele. Unele chiar nesperate. Revenind, zâzania e acum în interiorul PNL, unde numeroase organizații din Ardeal (în special primari de U.A.T.-uri sunt extrem de dezamăgiți, chiar furioși) i-au bătut obrazul lui Ludovic Orban „c-a ars-o bagabonțește” și a scos profit – deși a pierdut alegerile clar în fața PSD – doar pentru persoana sa. Bine, și poate pentru 1-2 apropiația, vezi cazul lui Ionel Dancă, liberal considerat prieten bun cu fostul premier. Dintre numele grele care-i arată lui Orban pisica-n partid, pare-se că vorbim de Bolojan și Boc, modele de eficiență administrativă și persoane care au tras din greu pentru scorul totuși șubrezit al liberalilor. Cică ar fi fost convocată o ședință de urgență în BPN – de către secretarul general –, anulată cumva în ultima secundă de încă liderul liberal, Ludovic Orban. Două temeri are fostul prim-ministru: să nu piardă șefia partidului (e mâncat altfel) și șefia Camerei Deputaților (și în cazul ăsta, e terminat, căci pierde partidul în clipa următoare). De ce credeți dvs. că fusese convocată acea ședință? Pentru urat și urături oare? O fi, că liberalilor le este tare drag să fie colindați, le plac tradițiile, sărbătorile românești etc. În fine, să-i lăsăm pe oameni să-și gestioneze șișurile cum știu ei mai bine. Cert e că nu rămâne PNL fără un președinte, fie al agreat sau nu de Klaus Iohannis…


Ne mutăm cu interesul pe alianța USR-Plus, care are portofoliile următoare: Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor U.E., Ministerul Sănătății, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Toate bune și frumoase, ă? Vom vedea acum însă cum vor gestiona protestatarii regăsiți în USR-Plus corupția și mizeria din Sănătate, dar și problemele din Justiție. Bani mulți și interese fantastice la Ministerul Fondurilor U.E., mno? Nici la Sănătate, în pandemie, nu-s bani puțini. Din contră. Românii vor avea ocazia de a vedea la lucru specialiștii pluseriști în Justiție și Sănătate, domenii pe care le arătau cu degetul dumnealor, spunând – până mai ieri – că au soluții și că vor tăia-n carne vie. Să le vedem, mon cher! Hai, bisturiul sus!


UDMR – formațiune ce nu e chiar partid politic, dar face jocurile după 1992 – a obținut Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sportului și Tineretului. Primul portofoliu e interesant. Vă dați seama că-n pixul viitorului ministru stau mulți, foarte mulți bani pentru dezvoltare locală/zonală/regională/națioală? Nu, nu vă dați.


Liber la distracție, vine Anul Nou! Stați, stăm acasă… am uitat.
Întrebare de final: cine din viitorul guvern va asculta cu adevărat de Florin Cîțu? Și de ce?

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *