Un jurnalist pe care îl admir, chiar dacă scrie iute şi piperat, spunea că Universitatea și-ar propune titlul de campioană a României chiar dacă ar activa în liga a doua bulgară. Fotbalul românesc are nevoie disperată de Craiova și de vibrațiile care vin din zona Olteniei. Într-un peisaj fad, Bănia dă un apel de trezire mereu pasional. Atâta timp cât există Craiova, sportul rege nu va muri aici. Chiar și cu stadioanele închise, suporterii răspund mereu prezent. Este necesară o singură scânteie ca steagurile alb-albastre să fie la tot pasul. Nu contează arena, orașul, țara. Așa e la Craiova… se iubește. Suportul de care se bucură echipa este fascinant, din simplul motiv că fanii nu capitulează niciodată. În 2018, în fața mea, la finala Cupei României, un oltean îl apostrofa pe un altul că pasează în spate. Știința nu mai câștigase un trofeu de 25 de ani, avea 2-0 în finală, iar omul îl înjura de mama focului pe Zlatinski că nu se duce din poartă-n poartă. Oltenii sfidează orice rezultat și se întorc tot timpul… mai mulți. Intensitatea cu care se trăiește fotbalul aici este dezarmantă pentru alte cluburi. Craiova nu a mai avut cele mai bune echipe, dar peluzele adverse sunt invadate mereu de oameni de toate vârstele. După două-trei rezultate pozitive, apar chipuri noi, cântece noi, speranțe noi. Chiar dacă nu mai câștigă, an de an, trofee, Universitatea domină total fotbalul românesc pentru că “un zâmbet, o lacrimă sau un surâs de fericire” se trăiesc diferit, aici, printre cei mai “fierbinți dintre români”. Pasiunea merge mai departe, din generaţie în generaţie, surprinzătoare pentru cei care nu s-au născut în zona Olteniei. Aşa va fi mereu, iar fotbalul românesc se va vindeca dacă va ţine pasul cu Universitatea.
Cătălin Pasăre
