Cotată clar cu șansa a doua în fața Stelei în primul tur din play-out, formația CSM Târgu Jiu a dat de pământ cu baschetbaliștii bucureșteni și s-a impus în trei meciuri. Ultimul joc a fost o adevărată demonstrație de forță, gazdele câștigând cu 89-61.
De la început până la final, o singură echipă a dictat ritmul, cea pregătită de Kresimir Basic. Cu o apărare agresivă și extrem de eficienți, gorjenii conduceau cu 20 de puncte la pauză. Amfitrionii nu au redus din turație nici în repriza secundă, spre deliciul fanilor, care au venit în număr mare la sală. Zece marcatori diferiți a avut CSM Târgu Jiu în această partidă. Cele mai multe puncte le-a reușit Shamiel Stevenson (24), care a fost lider și la recuperări (7). Au curs și pasele decisive, la acest capitol fiind remarcat Dylan Frye (9). De altfel, echipa a jucat total diferit față de începutul sezonului. Un baschet complet, lipsit de egoism, demn de prima ligă. Ce schimbare!
“Am crezut foarte mult unul în celălalt. Lucrul în echipă a făcut diferența. A fost un sezon lung, iar victoria de astăzi o dedicăm fanilor. Am fost încrezători că putem câștiga seria în trei jocuri”, a declarat Anthony Durham.
“Cred că ne-au subestimat. Sunt genul de antrenor care pregătește fiecare meci la victorie, nu contează cu cine jucăm. Nu privesc pe nimeni de sus, dar asta este realitatea. Astăzi, toată lumea a evoluat bine. Urmează un pahar de vin, câteva zile de relaxare, apoi vom pregăti meciul cu Galați”, a adăugat Kresimir Basic.
La sfârșitul lunii aprilie, va începe seria cu echipa lui Florin Nini. Gorjenii și-au asigurat rămânerea în LNBM și vor juca acum doar pentru clasament.
Cătălin Pasăre