Echipa de baschet s-a înţeles cu un fundaş american

CSM Târgu Jiu a ajuns la un acord cu jucătorul american Dylan Frye. Fundaşul, de 25 de ani, se află la prima experienţă în România şi vine din prima ligă a Lituaniei. Născut la 14 iulie 1997, în Pembroke Pines, Florida, acesta măsoară 1,88 metri. Americanul a bifat 4 sezoane în NCAA, în perioada 2016-2020, la gruparea Bowling Green Falcon, acolo unde a debutat la nivel de seniori. A venit în Europa acum doi ani, la Vrijednosnice Osijek KK (Croaţia). Aici, a avut o medie de 14.8 puncte pe meci și 5,3 pase decisive pe partidă.


După sezonul petrecut în Croația, americanul a trecut la Dzukija Alytus, formație cu care a jucat în play-off-ul din campionatul lituanian, acolo unde a înregistrat 10.2 puncte pe meci și 2.3 pase decisive.


,,Frye este un jucător cu o foarte bună viziune a jocului. Dispune și de o aruncare bună de afară, astfel că este o amenințare continuă în jocul colectiv pe care vrem să-l dezvoltăm sezonul viitor. Vine din campionatul Lituaniei, un campionat puternic și de la o echipă care a acces în play-off, astfel că are și o experiență în baschetul european, ceea ce cu siguranță va fi un plus”, a declarat antrenorul principal de la CSM Târgu Jiu, Claudiu Alionescu.


Porter Troupe, Camil Berculescu, Andrei Bărăgan, Andrei Gheorghe, Alexandru Berca, Bogdan Penciu și Andriy Agafonov sunt ceilalţi jucători acontaţi de CSM până în acest moment.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *