Dezvoltarea infrastructurii locale o prioritate pentru autoritățile din Telești

Necesitatea reabilitării și dezvoltarea infrastructurii locale în comuna Telești este extrem de importantă, atât pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, cât și pentru dezvoltarea economică și socială.


Investiția vizează, în principal, drumurile din satele Șomănești și Telești, ce nu au beneficiat niciodată de asfaltare.


Aproximativ 80 de gospodării vor avea acces la drumuri modernizate, ceea ce va ușura semnificativ accesul la servicii și facilități.


Primăria Telești a fost singura din județul Gorj care a reușit să obțină acest tip de finanțare. 

„Am un proiect, singurul proiect din județul Gorj, cu finanțare din fonduri europene, pe AFIR, în valoare de un milion de euro. Vorbim despre drumuri din satele Șomănești și Telești, care nu au mai fost niciodată asfaltate, iar acum vor fi reabilitate și modernizate. Astfel, peste localnicii din aproximativ 80 de gospodării vor beneficia de această nouă investiție. Este o realizare foarte mare pentru localitatea noastră, ținând cont că suntem singurii din județul Gorj care am reușit să avem punctajul necesar pentru a primi aceste fonduri”, a declarat pentru presa locală, primarul comunei Telești, Romulus Bîldea. 

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *