Copos, Rațiu și Câmpeanu sunt cele trei nume care, dac-ar fi avut ocazia, ar fi încercat sincer să repună România, proaspăt scăpată de regimul lui Nicolae Ceaușescu, pe traiectoria unei democrații deturnate la finalul lui 1947. Cum însă n-a avut vreunul această posibilitate, nu putem decât specula cum România lui Iliescu putea fi altceva.
Astăzi nu vreau să vorbim însă despre cei trei seniori ai democrației, ci despre un simbol de la a cărui moarte au trecut patru ani. Da, pe 5 decembrie 2017 se stingea din viață Mihai I, ultimul rege al românilor de pretutindeni. Despre Mihai I s-au spus multe, cele mai multe fiind chestiuni false. Menite, evident, să faciliteze ascensiunea spre putere a unui individ abject, comunist de rangul al II-lea, care-și dorea puterea în România postdecembristă. Ion Iliescu este numele de scenă al acestui ins de tristă amintire, specimenul care a făcut imposibilă întoarcerea, în condiții firești, a ultimului rege român în țară.
Cei de-o vârstă își amintesc poate cum Iliescu și acoliții săi (inclusiv din presă, că avea nevoie) au făcut tot posibilul ca românii să nu înțeleagă rolul pe care îl avusese monarhia până în 1947…
Istoria nu merge cu „ce-ar fi fost dacă”. Deși subiectivă, istoria nu este reversibilă, nu poate fi rescrisă. Rămân întrebări retorice, rămân regrete.
Să ne ierți, Majestate! N-am priceput mai nimic atunci, după 1990. Au reușit să ne spele pe creier. O fac în continuare.
Ionuț Catrina
