Despre bune practici…

… în orice domeniu ar trebui să se scrie ori de câte ori este cazul. Avem nevoie. Știm, dă mult mai bine la publicul avid de sânge să scoatem la suprafață (doar) chestiile rele în loc să punctăm (și) treburile pozitive. Că așa e construit omul. „Pâine și circ” vine din vremurile Romei, așa că…


Aproape nebăgată în seamă a trecut organizarea de către județul Gorj a două faze naționale ale unor olimpiade școlare. O premieră și o onoare, dacă mă întrebați pe mine. Nu (prea) recent județul nostru a putut găzdui și organiza două competiții de o asemenea anvergură la nivel de învățământ preuniversitar. Totul în două săptămâni consecutive, să ne înțelegem.


Concret, în perioada 18 – 21 aprilie a fost aici, la Tg-Jiu, Olimpada Națională de Limbi Clasice – Greacă veche și Latină, iar între 26 și 30 aprilie, municipiul nostru a găzduit Olimpiada Națională de Limbi Romanice – Portugheză, Spaniolă și Italiană. Sună lejer să auzi asta, dar câtă muncă este în spatele unor asemenea manifestări… Pfff! Nu am realizat acest lucru până în această vacanță de Paște. Abia acum am văzut cât stres, câtă bătaie de cap, câtă alergătură, câți nervi zac în spatele unei reușite, a unui succes cel mai adesea ignorat sau prea puțin băgat în seamă.


Căci a fost o reușită! Ambele evenimente cu impact național au fost un succes! În niște condiții financiare deloc de apreciat, s-a reușit o gestionare extrem de bună a desfășurării celor două concursuri școlare. Faza națională este visul oricărui elev care studiază. Participarea la o etapă națională este motiv de mândrie pentru acel elev, pentru familia sa, pentru profesorul său. Un astfel de copil este printre cei mai buni din domeniul său de competențe. Iar societatea nu reușește să aprecieze mereu valoarea, diamantul ce începe să strălucească…


Elevii și profesorii însoțitori, dar și cadrele didactice ce au făcut parte din comisiile centrale de organizare au apreciat activitățile desfășurate aici, în orașul lui Brâncuși, de-a lungul a două săptămâni pline. Ca de fiecare dată, echipa I.Ș.J Gorj a fost în spatele bunei derulări a acestor evenimente, dar, hei, de ce să fie pomenite aspecte pozitive despre învățământul gorjean? Tot e bine însă că au văzut alții de prin țară.


P.S.: Doar îmi imaginez ce-ar fi fost dacă, Doamne ferește, am fi avut situații de management defectuos ca la Craiova și Pitești…

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *