Nicolae Ciucă, președintele PNL și fost premier, a fost la Țebea, ca orice politician căruia-i pasă de imaginea publică. Și de-acolo a vorbit despre Avram Iancu, un personaj fără de care azi nu am discuta despre România modernă. Evident, cuvinte pline de „sevă” a rostit d-nul Ciucă. Zici c-a fost coleg de arme cu Avram Iancu: „Astăzi, când comemorăm, la Panteonul Moților de la Țebea, pe unul dintre cele mai puternice simboluri românești ale luptei pentru identitatea noastră, mi-aș dori să ne asumăm, împreună, un țel comun: să ducem România mai în față, acolo unde merită, între marile state ale Europei.
Este o realitate posibilă. România are șansa să se dezvolte cu viteză. Cu o singură condiție, să fim noi, românii, mai uniți. Seriozitatea și moderația în toate va aduce puterea de a reuși.
În 2024 vom aniversa 200 de ani de la nașterea eroului nostru național. De aceea, a fost aprobat, în Parlament, un proiect pentru declararea Anului ,,Avram Iancu. Vom avea, în anul aniversar, oportunitatea să vorbim cu toții despre România viitorului și vom putea construi împreună, îmbinând forța și dârzenia marelui român cu energia și puterea de creație a generației de azi. Avem nevoie de un nou proiect de țară, așa cum am mai spus și cred că e important să ne focusăm energiile naționale pentru a desena drumul și locul nostru în comunitatea europeană.
Pe de altă parte, este la fel de adevărat că România traversează o perioadă în care ura, judecata pripită și invidia otrăvesc, uneori, gândirea și scindează societatea. Trebuie să scăpăm de aceste tare, dacă vrem să ne dezvoltăm rapid.
De aceea, de ziua comemorării lui Avram Iancu, la Țebea, am spus că soluția ne-a dat-o chiar marele luptător pentru drepturile românilor: patriotismul adevărat, care promovează moderația și atinge cu înțelepciune obiectivele națiunii.
Patrioții adevărați își doresc promovarea identității noastre naționale în lume și construirea unui destin al României în Europa. De aceea, apartenența țării la structurile euro-atlantice este destinul nostru istoric, iar cei ce spun altceva sunt falși patrioți, care nu luptă pentru dezvoltarea României.
Cu gândul la Avram Iancu al cărui testament a fost acela ca neamul său să fie fericit, vă îndemn să iubiți România, să promovați identitatea noastră istorică și împreună să dezvoltăm România în Europa!”
Ionuț Catrina