S-a declanșat războiul între PSD și ALDE

Pesedistii gorjeni au luat foc dupa comunicatul emis de ALDE Gorj. Social democratii au fost acuzati de complicitate cu „managementul defectuos” al Complexului Energetic Oltenia. Acuzatia vine in contextul in care bugetul rectificat al companiei estimeaza o pierdere de 975 de milioane de lei la finalul acestui an.

„În timp ce Sorinel Boza îşi bătea joc de gorjeni, liderii PSD Gorj îl anunţau ca posibil membru de partid. A venit vremea să explice şi să deconteze această complicitate”, au precizat aldiştii.

Comunicatul domnului Iordache întrece orice limită a bunului simț. Este ultima persoană care poate pune întrebări legate de pierderile CEO, a spus miercuri, Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj. Social-democraţii se întreabă şi de ce Iordache nu a făcut o interpelare la Ministerul Energiei, condus de ALDE.

Anca Borduşanu, purtător de cuvânt al PSD Gorj


Trebuie să se trezească toată lumea, a declarat şi Aurel Popescu, preşedintele PSD Târgu Jiu, care spune că alianţa de la nivel central trebuie respectată şi la Gorj.

Aurel Popescu, preşedinte PSD Târgu Jiu


Colaborarea dintre cele două formaţiuni politice la Gorj a primit o lovitură serioasă de la instalarea lui Ion Iordache în funcţia de vicepreşedinte. Cel din urmă a declarat că ALDE va susţine proiectele lui Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, iar o situaţie similară se va petrece în Consiliul Local Motru.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *