E clar că în Gorj lumea nu o duce grozav, ba chiar aş spune că semenii noştri se zbat să supravieţuiască. Nu trebuie să ne ascundem după cifre să vedem că populaţia de rând e sictirită de oraş. Cei mai mulţi au ales să lucreze peste mări şi zări, iar în urbe au rămas oamenii cu lefuri “babane”, cei mai mulţi la stat, şi pensionarii, care oricum nu prea au încotro. Mai există o categorie care trăieşte pe aceste plaiuri, formată din cei care s-au disipat prin judeţ, fără să urmărească atent marele circ, departe de viaţa tumultoasă, plină de stres, şi de acţiunile de faţadă ale aleşilor. Dacă am fi superstiţioşi am aştepta cu nerăbdare să treacă anul 2016, o catastrofă totală în materie de sport. Cu două echipe desfiinţate, şi a treia la perfuzii, oamenii de rând se întreabă dacă situaţia de pe gazon reflecta situaţia social-economică. Se tot vorbeşte despre cum a fost căpuşat Complexul Energetic Oltenia, pentru un profit măricel, iar microbiştii tremură cu gândul că asta se întâmplă şi la Pandurii. Este dezarmant că unii gorjeni nu ajung cu nasul la un salariu de 1200 de lei pe lună, iar preşedintele clubului de fotbal câştigă 8.500 de euro. În locul unde a devenit un privilegiu să ai un job stabil, ăştia sunt calculele. Bineînţeles nu e vina lui Narcis Răducan. Ar fi o prostie să te legi de om că îşi ia leafa lunară. Au fost baschetbalişti care câştigau mai mult! Dar şi comisioane? Acţionarii trebuie să fi avut o încredere oarbă în el, doar nu o fi fost numit pe criterii politice. Îşi mai aminteşte cineva de “blatul” lui Eugen Pârvulescu? De anchete, de poliţie? Şi totuşi întrebarea se pune, s-a cheltuit prea mult cu sportul? Încă se cheltuie având în vedere resursele acestui oraş? Practic, am tinde să răspundem cu DA, în teorie…cu NU. Vorbim de emulaţie, vorbim de sănătate şi inevitabil de… bani. Din moment ce în Spania salariul mediu este undeva la 1600 de euro pe lună, iar Messi câştigă la Barcelona peste 20 milioane? Unii ar spune ca “Barcelona nu e Spania”, iar Messi aduce singur banii la club. E o comparaţie între noi şi cei mai buni din lume. Cei mai răi din lume, politicienii (“progresul” României o demonstrează), îşi ascut din nou colţii, pregătesc fondurile de campanie. E ca în sport când susţii orbeşte o echipă. Unii trăiesc cu falsa impresie că ai lor nu sunt murdari, trup şi suflet pentru culori! Treziţi-vă, e ca în Parlament! E şleahta mea şi şleahta ta, şi fiecare dintre “organizaţii” încearcă să ne mai fure minţile o dată. Nu există doctrină politică, la fel cum nu există sport profesionist făcut doar din păcere. Transferurile din fotbal sunt migraţiile la alte partide. Sunt aceiaşi şi încearcă se ne ia banii! Şi culmea, ne prostesc de fiecare dată. DNA-ul îi lasă liberi, iar TAS le dă punctele înapoi. Au greşit, ori ba?
Bugetul Energiei era cât producția CEO în 6 ore, spunea Laurenţiu Ciurel, fostul manager. Dacă aşa stau lucrurile nu trebuia să fim un judeţ bogat? Dacă în şase ore ajungeam să dăm sute de mii de euro pe an, unde sunt zgârie-norii din oraş? Nu numai miniştrii Energiei nu sunt patrioţi, ci chiar noi avem talentul de a ne bate joc de semeni. M-am hotărât, vreau şi eu să fac parte din a treia categorie de oameni, pentru că “ei” mă consideră deja de categoria a treia.
Cătălin Pasăre
