CEO construiește grupuri pe gaze, dar de unde gaze?

Complexul Energetic Oltenia așteaptă până pe 5 octombrie oferte din partea investitorilor pentru construirea unui bloc energetic pe gaze naturale la Sucursala Electrocentrale de la Ișalnița. Este un grup energetic pe gaze naturale cu o putere instalată de 850 de MW. Aceasta va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 315 MW pe lignit. Potrivit CEO, pentru implementarea proiectului constând în centrala de 850 MW de la Ișalnița, se va înființa o societate cu capital mixt de tip „Special Purpose Vehicle” (SPV), persoană juridică română, la care CEO va contribui cu aport în natură. Investitorul selectat va contribui cu aport în numerar. În acest scop, Complexul Energetic Oltenia își manifestă interesul pentru cooptarea unor investitori interesați să participe în calitate de acționari ai Societății care va implementa proiectul. Pentru Proiectul care se urmărește a fi implementat de SPV, CE Oltenia a depus la Ministerul Energiei solicitări pentru a fi incluse în proiectul Fondului de Modernizare a României. Se estimează că finanțarea din Fondul de Modernizare care ar putea fi obținută de SPV poate fi de până la 50% pentru proiectele pe gaze naturale.


Finanțarea este realizată în contextul planului de restructurare pentru restabilirea viabilității pe termen lung, depus de CE Oltenia la Comisia Europeană, pentru care a fost aprobat un ajutor de stat de restructurare în valoare de până la 2,66 miliarde de euro. „Măsura a fost aprobată și în contextul planului de decarbonizare și înlocuire a producției de energie electrică pe bază de lignit cu energie electrică produsă din gaze naturale și din surse regenerabile (energie solară și hidroelectrică), care emit mai puțin sau nu emit deloc CO2. Astfel, înființarea SPV și participarea investitorului cu aport la capitalul social al SPV-ului contribuie la suplimentarea contribuției proprii a CE Oltenia, conform Orientărilor Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare. De asemenea, CE Oltenia a inițiat procesul pentru obținerea de către SPV a unor finanțări bancare de tip project finance. Suplimentar, investitorul selectat va avea obligația de a asigura resursele financiare suplimentare necesare realizării Proiectului dezvoltat de SPV proporțional cu cota sa de participare. De asemenea, este posibil ca CE Oltenia să contribuie și cu aport în numerar sau altă formă de finanțare și/sau numerar.”, potrivit CEO.


Pentru admiterea unui investitor acesta trebuie să îndeplinească o serie de criterii financiare. Cifra de afaceri pentru fiecare dintre anii 2019, 2020 și 2021 trebuie să fie de minimum 1.5 miliarde (un miliard cinci sute milioane) lei. La calculul echivalentului în lei al cifrei de afaceri exprimate în altă monedă decât leul, va fi avut în vedere cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la sfârșitul fiecărui an. În cazul unei asocieri de mai mulți investitori, cerința va fi considerată îndeplinită dacă prin însumarea cifrei de afaceri a tuturor membrilor asocierii se atinge pragul minim stabilit pentru fiecare dintre anii 2019, 2020 și 2021. Pentru fondurile de investiții, pragul anual va fi calculat prin raportare la suma cifrelor de afaceri aparținând tuturor societăților din portofoliu. Pentru admiterea unui investitor la Procedura de Selecție, este necesar ca acesta să prezinte o garanție de participare drept document doveditor privind capacitatea financiară, inclusiv de investiție, în valoare de minimum 2,5 milioane (două milioane cinci sute mii) lei. Până în momentul de față în jur de 5 companii din țară și din străinătate s-au arătat interesate de investiția în grupul pe gaze de la SE Ișalnița. CEO și-a propus să construiască 8 parcuri fotovoltaice în Gorj și Dolj și două grupuri pe gaze naturale la Turceni și Ișalnița.

Andrei Merfu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *