Câte localități au aderat până în prezent la Zona Metropolitană Târgu Jiu

În urmă cu două luni, a fost emis un document de către Judecătoria Târgu Jiu, care atesta înfiinţarea „Zonei Metropolitane Târgu Jiu“, cuprinzând municipiul Târgu Jiu, oraşul Bumbeşti Jiu şi comunele Arcani, Băleşti, Bălăneşti, Dăneşti, Drăguţeşti, Leleşti, Scoarţa, Stăneşti.
Recent, s-a luat hotărârea ca alte două localități din județul Gorj să adere la zona Metropolitană Târgu Jiu, fiind vorba despre comunele Runcu și Peștișani.


Primarul din Peștișani, Cosmin Pigui, a declarat că aderarea la această zonă îi va aduce multe beneficii, deoarece reprezintă un plus în dezvoltarea turismului, dar și creșterea calității vieții.
Acesta chiar consideră că se vor putea obține finanțări mai ușor.


Zona Metropolitană a fost înființată în toamna anului trecut, aderând deja 10 localități cu peste 125.000 de locuitori.
Printre localităţile învecinate care compun Zona Metropolitană nu se află şi comuna Turcineşti. „Asociaţia „Zona Metropolitană Târgu Jiu“ are ca scop dezvoltarea comunităţilor amintite prin accesarea de noi oportunităţi, de la diverse finanţări ce vizează zonele metropolitane şi până la proiecte comune de anvergură.


”Acest amplu proiect a fost realizat prin implicarea deosebită a primarilor Constantin Bobaru (Bumbeşti Jiu), Artistică Cioculescu (Arcani), Mădălin Ungureanu (Băleşti), Ovidiu Pungan (Bălăneşti), Constantin-Mădălin Paliţă (Dăneşti), Dumitru Ion Popescu (Drăguţeşti), Vasile-Laurenţiu Turcilă (Leleşti), Ion Grigore Stamatoiu (Scoarţa), Constantin Bicheru (Stăneşti), cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, domnul Cosmin Popescu”, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanții Primăriei Târgu Jiu.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *