Cât ne mai țin balamalele ”șandramalei”?!

De data asta, despre Complexul Energetic Oltenia, bomba cu ceas care a început numărătoarea inversă.
Inconștiența și nesimțirea celor care s-au perindat la guvernare au adus gigantul energetic aproape în pragul colapsului.
Potrivit directivelor Uniunii Europene, țara noastră este obligată să se alinieze politicilor de decarbonizare stabilite de către Bruxelles. Și asta după ce la Termocentrala Rovinari și la Temocentrala Turceni s-au investit sute de milioane de euro în lucrări de șlam dens și desulfurare pentru modernizarea grupurilor energetice. Până mai acum ceva vreme ni s-a promis că acestea sunt ultimele investiții de mediu pe care cele două unități trebuie să le implementeze. Bineînțeles, totul a fost doar o gogoriță ca să ne împovăreze cu alte costuri suplimentare.


Și așa au inventat plata certificatelor verzi care grevează bugetul Complexului Energetic Oltenia (CEO) cu unele cheltuieli nesustenabile. Oricâtă energie ar putea vinde CEO, cu greu poate face față cheltuielilor impuse prin intermediul acestei ”taxe de protecție”, fiind instituită de Înalta Poartă a Uniunii Europene (UE).


Așa că ”instanța supremă a UE” a trecut direct la verdictul final: până în anul 2021 vom fi obligați să închidem instalațiile mari de ardere a combustibilor fosili și a căror poluare depășește nivelul maxim admis de noxe. Adicătelea, termocentralele nostre nu mai sunt sustenabile din punct de vedere ecologic. Păi bine, bre, dar termocentrala Datteln-4, recent inaugurată în Germania, de ce nu beneficiază de același tratament??? Ăștia au derogare specială???… Dar cele din Rusia, China, India sau SUA, care sunt marii poluatori mondiali? La ăștia de nu vă duceți să le închideți ”șandramalele”, vorba lui Ponta?!?!…


Jolly-joker-ul din marea combinație energetică a cărbunelui la nivel european este chiar Germania. Da, exact ăia care ne-au închis nouă hidrocentrala de pe Jiu, care era finalizată în proporție de 98%, prin intermediul organizației de mediu Bankwatch, finanțată de guvernul german. Culmea este că independența energetică a Germaniei este asigurată -nici mai mult, nici mai puțin- doar de Rusia. Da, da, ați citit bine, Putin are grijă de Merkel, iar restul producției de energie a nemților provine din exploatarea cărbunelui prin instalații de termoficare ce nu sunt conforme cu directivele europene. Fiindcă tanti Merkel are ”cojones” și a lăsat subtil să se înțeleagă faptul că statul său nu e încă pregătit să respecte țintele asumate cu Uniunea EuropeanăStatul german a arătat astfel că e un smardoi care face ce vrea ”mușchiul lui”, dar ”mucoșii” ăia de români și bulgari e musai să respecte toate reglementările de mediu, altminteri își vor lua un retevei pe spinare. Și două flegme în freză! Că tot se discută de bullying în mediul didactic, ăsta e un caz-școală la nivel macro-politic.


Scuzele statului german pentru investițiile în energia termo și, implicit, în creșterea poluării sunt unele cât se poate de ridicole.Adică elementele care determină noua reconfigurare a politicilor interne, dar și nerespectarea celor externe, sunt creșterea emisiilor de producție și de transport datorită creșterii economice mai puternice decât cea prognozată anterior, dublată și de o majorare a numărului populației. Bă, ejti nebun?!… Adică la ei economia duduie și pentru asta pot călca în picioare orice angajament luat cu forurile europene. În schimb, la noi treaba e mai simplă: eventuala închidere a capacităților de energie termo ar destabiliza grav și ireversibil tot mediul economic dacă ne gândim că aproximativ 30-33% din puterea energetică a României este asigurată de producția pe cărbune. Adică noi am ajuns cei mai fraieri din curtea școlii și ne luăm ”castane” în cap de la Merkel oricând se umflă tărâțele în ”diese Frau”.


Recent, Federația Națională Mine Energie (FNME) a publicat o Scrisoare Deschisă prin intermediul căreia a identificat principalele vulnerabilități ale sistemului energetic și ale politicienilor care ar trebui să le reprezinte interesele strategice. Iar pe ăștia, niște marțafoi care dorm, fumează, beau și f#ck prin birourile din Palatul Victoria toate câte îi taie capul, nici în moțul de la bască nu îi doare de doleanțele salariaților CEO. Concluzia este că nepăsarea guvernanților și importurile vor sufoca producția autohtonă de energie termo. ” Decarbonarea nu înseamnă, domnule Prim-Ministru, renunțarea la combustibilul fosil (cărbune) pentru producerea energiei electrice. Am adaptat ca și companie, tehnologii care să nu mai polueze, modernizând agregatele din centralele electrice, astfel încat ne-am încadrat în parametrii necesari pentru a obține acordurile de mediu pentru cele patru termocentrale din portofoliul companiei. (…)O altă problemă a producătorilor de energie electrică din România a fost și este politica ANRE pro distribuție și transport și împotriva producătorilor. Din prețul final al energiei electrice, producatorul primește sub o treime, cu mult mai puțin decât în celelalte țări, cu toate că la producător sunt costurile cele mai mari. Consecința a fost că, s-au redus numărul grupurilor energetice care mai pot funcționa, determinată și de angajamentele României legate de ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie al anului 2020. Ne simțim nevoiți să vă solicităm sprijinul, întrucât până în prezent nu se întrezăresc soluții viabile care să garanteze funcționarea în siguranță a Sistemului Energetic Național și care să protejeze producatorii clasici de energie ai statului român”.


Perioada de promisiuni deșarte și de gargară populistă a trecut. Dacă nu se va acționa ferm și pe termen îndelungat pentru a mai salva ce se poate din CEO, județul Gorj va trăi o uriașă dramă economică și socială în perioada următoare.

Leonard Filip

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *