Subiect sensibil, poate la cel mai înalt nivel, este legat de funcționalitatea justiției și, în esență, justiția în sine. Nu sunt în măsură să analizez eu activitatea justiției în România postdecembristă, dar sunt în măsură să am niște dileme… de compoziție și semantică privitor la unele treburi declarative. Revenim după ce citiți postarea lui Cătălin Drulă, liderul USR și fost ministru. Țineți minte, fost ministru, da? Așadar, d-l
Cătălin Drulă scria, acum vreo 4 zile, asta pe Facebook:
„Domnule Klaus Iohannis, nu vă deranjează nimic?
În ultimii zece ani, care coincid cu mandatele lui Klaus Iohannis, justiția din România a ajuns din ce în ce mai degradată. Totul a început cu CCR, o instituție de bază a statului unde președintele și vechile partide au trimis toți politrucii ca să aibă influență asupra deciziilor. Decizii care au dus la salvarea infractorilor și pentru abuzul în serviciu și pentru prescrierea faptelor. Mii de dosare închise în ultimii ani din cauza unor interpretări alambicate ale CCR. Mai există însă și judecători curajoși ca cei care au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene și decizia privind prescrierea faptelor ar trebui să îi umple de rușine pe judecătorii de la CCR și ÎCCJ și să îi oblige să se retragă. Președintele Iohannis e probabil la vila de la Neptun, dar ar trebui să își asume responsabilitatea pentru această degradare a justiției care se răsfrânge în societate și în încrederea oamenilor că lucrurile funcționează normal în țara asta. Ce are de gând să facă statul român pentru a trage la răspundere infractorii care au produs pagube de milioane de euro și scapă pentru că s-au prescris faptele din pixul CCR? Probabil doar privește cu “atenție și îngrijorare”, cum face Iohannis de aproape 10 ani.
USR a depus în Parlament un proiect de reformă a CCR și e nevoie de un vot final ca să începem să reformăm această instituție. Proiectul instituie expres obligația ca judecătorii să nu se supună sub nicio formă partidelor care i-au propus în funcție și introduce obligația de a transmite online ședințele și de a publica actele care stau la baza deciziilor.”
Sigur, pare lăudabilă postarea. Vai, ce luptă d-l fost ministru cu inechitatea din societatea românească. Doar că… sintagma din debutul postării – mai exact, „în ultimii zece ani” – e cam ciudată. Dar poate autorul s-a gândit la oximoron, iar atunci e deja level expert. Nu e ciudat, stimabile, că în ultimii zece ani, matale ai fost ministru într-o țară păstorită de Klaus Iohannis? Atunci, în perioada aia cât ai fost implicit la butoane, n-ai sesizat nimic, nimic în neregulă cu justiția? Avem două variante: fie ai sesizat, dar nu ai plecat în secunda a doua căci voiai avantajele funcției și ale faptului că erai la Putere (accept că poate nu puteai vorbi, dar puteai pleca!), fie ai fost orb. Nu cred în varianta nevăzătorului, d-l Cătălin Drulă nu e deloc lipsit de inteligență. Așadar, a văzut, a știut, dar na, acum e în opoziție și partidul e în picaj…
Ionuț Catrina