Braşoveanul Răchişan crede în Pandurii: Vom face o figură frumoasă în play-out

Pandurii Târgu Jiu a transferat şi fotbalişti români în această iarnă. Unul dintre ei este Ștefan Răchișan, un mijlocaş care era o piesă importantă pentru SR Brașov, echipă aflată pe locul trei în Seria 5 a eşalonului terţ. La 22 de ani, jucătorul a vrut să schimbe aerul şi crede că alegerea făcută se va dovedi inspirată. Răchişan a bifat alături de panduri un prim cantonament la Timişoara, unde a apărut de multe ori titular în formulele folosite de Călin Cojocaru. Fotbalistul a vorbit, pentru presa din Braşov, despre primele impresii în alb-albastru. El este încrezător că formaţia gorjeană se va menţine în liga secundă.


”Au fost câteva oferte în această iarnă, iar în final am ales Pandurii. Am fost în cantonament cu echipa la Timișoara, am fost primit foarte bine de colegi, dar și de cei din staff și pot spune că m-am integrat în grup. Îmi doresc să joc cât mai mult, să am evoluții apreciate, să dau goluri și, cel mai important, să ne îndeplinim obiectivul. Este o provocare, nu va fi ușor, dar cu toții credem că vom face o figură frumoasă în play-out. Am avut evoluții bune în turul campionatului și pentru că antrenorii mi-au dat multă încredere. Nu a fost ușor să plec, pentru că Brașovul a fost și este echipa mea de suflet. Eu am fost ultimul jucător aflat sub contract cu FC Brașov atunci când echipa a intrat în faliment. Lumea știe că la Brașov eu nu am stat pentru bani, nici la FC Brașov, nici la SR Brașov. Le țin pumnii colegilor mei de la SR Brașov și sper din tot sufletul să reușească promovarea în Liga 2”, a spus Răchișan pentru Monitorul Expres.


Mijlocaşul nu este la prima experienţă în liga secundă. Are 9 partide disputate pentru FC Braşov şi un gol marcat în sezonul 2016/2017. A semnat un contract valabil pentru un sezon și jumătate cu Pandurii, însă în cazul în care gruparea din Târgu Jiu va retrograda, va putea pleca liber la finalul acestui campionat.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *