Bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează

Romanii care aleg sa se imunizeze ar putea primi bonuri de masa. Este una dintre propunerile ministrului Sanatatii, Ioana Mihaila, pentru relansarea campaniei de vaccinare.


Mihăilă a declarat că s-a luat deja în calcul și o valoare a acestor bonuri de masă, care însă nu a fost divulgată. Mai mult, ministrul a precizat că Guvernul se gândește și la o serie de stimulente și pentru cei care s-au vaccinat deja și care se vor vaccina în viitor prin loterii cu premii consistente. Acestea ar urma să fie diferențiate pe categorii: tichete de masă pentru pensionari, vouchere de vacanță pentru familiile cu copii și loterii pentru toate persoanele majore. Acordarea acestor stimulente i-ar viza pe cei vaccinați cu schema completă.


“Am venit cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte. Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte. Suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală, a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate care doresc acest lucru. Cam acestea sunt măsurile pe care le avem agreate în acest moment, urmând să vedem dacă considerăm oportun, fie ca ele să fie extinse, dacă sunt de succes, fie să fie înlocuite cu alte măsuri dacă se consideră necesare”, a declarat Ministrul Sănătăţii.


Campanie de vaccinare a ajuns în impas, în condițiile în care interesul românilor pentru imunizare a scăzut dramatic. Doar câteva mii de persoane se mai prezintă zilnic pentru vaccinarea cu prima doză.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *