Polonia pregătește una dintre cele mai dure legi din Europa împotriva șofatului sub influența alcoolului. Ministerul Justiției de la Varșovia propune ca șoferii care conduc băuți, deși au deja o interdicție impusă de instanță, să primească obligatoriu închisoare, fără posibilitatea suspendării pedepsei.
Potrivit proiectului, judecătorii nu vor mai avea posibilitatea de a acorda suspendare decât în situații considerate cu totul excepționale, mai ales pentru șoferii cu alcoolemie ridicată sau cei care sfidează deciziile instanțelor.
Măsura vine după ce, doar în prima jumătate a acestui an, peste 7.100 de șoferi au fost prinși conducând deși aveau interdicție judecătorească.
Decizia a fost accelerată de un caz șocant petrecut la Varșovia, unde un recidivist băut, care circula cu peste 220 de kilometri pe oră, a provocat un accident mortal. Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Polonia se alătură astfel statelor europene care aleg pedepse tot mai severe, pentru a reduce numărul tragediilor provocate de șoferii care conduc sub influența alcoolului.













Leave a Reply