Un TIR care transporta băuturi energizante s-a răsturnat pe DN7, în localitatea Bujoreni, județul Vâlcea, după un impact cu un autoturism.
Autocamionul a ajuns în gardul Școlii din satul Olteni.
Accidentul a avut loc marți seară și a blocat traficul în zonă.
Mai multe echipaje de pompieri, de SMURD și de poliție au fost prezente la fața locului.
Oamenii legii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din județul Covasna, în timp ce conducea ansamblul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se peste un autoturism.
Din fericire, nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.












Leave a Reply