Doina Ruști, la Târgu Jiu

doina rusti nas de bulgar

Una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane din România, Doina Ruști, ajunge, miercuri, la Târgu Jiu. Profesor universitar, Doina Ruşti s-a impus în peisajul cultural ca prozatoare, fiind laureată a Academiei Române şi autoarea unui bestseller popular – “Lizoanca la 11 ani”.

În data de 13 mai 2026, Doina Ruști ajunge, din nou, la Târgu-Jiu, unde va susține un performance narativ, în cadrul programului “Scriitorii la catedră”.

Experiența va avea loc la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, începând cu ora 19.00.

Intrarea este liberă în limita disponibilității.

Tema generică a întâlnirii  este: 5 povești cu nasul mare. Sunt istorii mai vechi sau mai noi, întâmplări legate de identitate și de episoade pasionale de altădată, povești de dragoste și de arme.

Partenerii de povestit ai Doinei Ruști sunt: Marinela Pîrvulescu – profesor, Mircea Suchici – muzician, Denisa Petronela Chiliban – profesor, Andrei Novac- scriitor și Dorina Cioplea-Văduva, jurnalist.

Scriitoarea se va întâlni  și cu elevii, în cursul după-amiezii, la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”.

Doina Ruști face un turneu literar prin mai multe orașe din țară, legat de apariția recentului său roman “Nas de bulgar”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *