Președintele Consiliului de Administrație al ALRO, Marian Năstase, a afirmat, în cadrul „Forumului Energiei”, că investitorii serioși nu pot răzbi printre cei care fac trafic cu hârtii, la acest moment fiind emise avize pentru 80.000 MW, mult peste necesarul României.
„80.000 MW emiși în Avize Tehnice de Racordare (ATR) — aproape de zece ori necesarul real al României. Aceasta nu este o piață funcțională, este o piață deturnată. S-a democratizat corupția, iar investitorii serioși nu mai pot răzbi printre cei care fac trafic cu hârtii”, a atras atenția Marian Năstase.
Oficialul ALRO a afirmat că atât timp cât singurele criterii de filtrare a investitorilor rămân cele pur financiare, „samsarii care stau pe cash pentru că au vândut deja bibliorafturi cu parcuri fotovoltaice vor fi în continuare avantajați față de investitorii reali”.
„Sunt serioși cei care au pus în funcțiune parcuri de baterii și parcuri fotovoltaice. Sunt serioase fondurile de investiții cu proiecte finalizate în regenerabile. Nu sunt serioși cei care au strâns numerar din vânzarea bibliorafturilor ultimilor zece ani”, a mai spus Marian Năstase.
Modificările legislative propuse de ANRE – instituirea unei garanții de 20% din valoarea tarifului de racordare, constituită după ce solicitantul depune cererea de racordare și se elaborează și se avizează de către operator studiul de soluție și, respectiv, instituirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt instalat constituită la momentul solicitării Autorizației de Înființare (pentru autorizațiile deja emise garanția de 30 de euro per kilowatt instalat va trebui constituită dacă beneficiarul nu finalizează investiția în termenul de valabilitate și va solicita ANRE prelungirea autorizației) – nu vor avea efectul urmărit, crede oficialul ALRO.
„Avem nevoie și de criterii calitative — track record, capacitate de execuție, proiecte realizate. Doar garanții mai mari nu rezolvă nimic: vor selecta tot speculatorii, doar pe cei mai capitalizați”, a mai spus președintele Consiliului de Administrație al ALRO.
Numărul excesiv de ATR-uri emise de către ANRE este o problemă care îi împiedică pe adevărații dezvoltatori să pătrundă în piață, nu va putea fi rezolvat prin înăsprirea măsurilor de licențiere, crede președintele CA al ALRO, Marian Năstase.
ANRE a anunțat că va înăspri regulile de licențiere și va verifica progresul real al investițiilor pentru a „curăța” capacitatea de racordare la rețeaua de energie electrică. Măsurile vizează introducerea unor garanții financiare de 20-30 euro/kW instalat pentru investitori, în contextul în care peste 80.000 MW sunt blocați de „proiecte pe hârtie”.
Despre această problemă s-a vorbit și la Forumul Energiei, un eveniment organizat, luni, 27 aprilie 2026, de Financial Intelligence.














Leave a Reply