Balul Vânătorilor la Târgu Jiu, petrecere impresionantă cu sute de invitați

Sute de vânători și pescari, și nu numai, au participat și în acest an la „Balul Vânătorilor” de la Târgu Jiu. Mesele au fost încărcate cu cu bucate alese, cu specific tradițional, iar atmosfera a fost intreținută de nume importante ale muzicii populare.


Astfel, sâmbătă, la restaurantul Dolce Vita Ballroom din Târgu Jiu, a avut loc o nouă ediție a Balului Vânătorilor de la Tg Jiu, unul dintre cele mai mari baluri din întreaga țară.

Dumitru Vasilescu– organizator


La eveniment au participat sute de invitați, nume importante ale muzicii populare incântându-i pe cei prezenți la petrecere.


Invitații petrecerii au avut parte de mâncăruri alese, din meniu nelipsind preparatele vânătorești, proțapul „La Mărin” și alte specialități autohtone.

Alex Motoc-șef sală


Totodată, cei aflați la petrecere au avut parte de o atmosferă excepțională, întreținută de renumiți soliști vocali.

Ionuț Tudorescu, primar Baia de Aramă


Cei prezenți au catalogat Balul Vânătorilor 2023, de la Târgu Jiu, ca fiind o petrecere extrem de reușită, o amintire de neuitat.

Aurel Buleac


Evenimentul a ajuns la cea de-a V-a ediție.


creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *