Atentat terorist pus la cale de un minor din Gorj! Avea o grenadă în portbagaj

Doi barbati de 17, respectiv 32 de ani, au fost retinuți de politistii gorjeni fiind cercetati penal pentru port ilegal de arme si munitii. Surse sustin ca ar fi fost vorba despre un atentat pe care cei doi ar fi vrut sa-l puna in practica, avand in vedere ca aveau asupra lor o grenada.


Polițiștii de combatere a criminalității organizate Gorj au indisponibilizat o grenadă, arme letale și muniție, descoperite în două autoturisme aflate în trafic. În urma controlului efectuat în interiorul autoturismelor, au fost descoperite o puşcă, o grenadă, dar și alte arme letale.

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj

În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani și un tânăr, de 17 ani, din Târgu Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani.
În cursul zilei de astăzi cei doi au fost prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *