CSM Târgu Jiu a înregistrat a treia înfrângere în Grupa 11-18 din Liga Națională de Baschet Masculin. Gorjenii au fost învinși de CSM Focșani după o repriză de prelungiri.
După o primă parte mult sub așteptări, elevii lui Kresimir Basic au dat tonul în a doua jumătate a meciului. Au fost mai arțăgoși, mai determinați și au anulat un avantaj de 15 puncte. Gorjenii au fost conduși de Shamiel Stevenson, care a marcat 40 de puncte. Nu a fost totuși suficient pentru a corecta un joc bazat în continuare pe acțiuni individuale. O altă problemă a fost lipsa eficienței sub panou, dar și punctele încasate după recuperări ofensive: 20.
A fost 81-81 în timpul regulamentar și 89-93 după prelungiri.
“Am jucat rău în prima repriză, ne-am revenit în partea secundă și am avut unele momente în care puteam să ne ducem la o diferență de 7-8 puncte, însă am ratat lay-up-uri de sub panou și, de asemenea, nu am reușit să recuperăm așa cum trebuie. Suntem dezamăgiți la fiecare înfrângere, nu numai acum, dar în momentul în care deschidem jocul așa cum l-am deschis, împotriva unei echipe care știam cum joacă, este foarte dificil. Am avut șansa să câștigăm în timpul regulamentar, dar din păcate nu am reușit să realizăm acest lucru”, a spus antrenorul Kresimir Basic.
Croatul a explicat care au fost punctele slabe ale echipei.
“În prima repriză ne-a lipsit concentrarea, nu am jucat ca o echipă, am jucat foarte individual. În a doua repriză, ei au avut multe recuperări ofensive, iar în prelungiri nu am reușit să ne repliem așa cum trebuie, ne-am chinuit să marcăm. Sunt deciziile care au făcut diferența”.
Dylan Frye a fost al doilea marcator al gazdelor, cu 21 de puncte, dar nu a fost la fel de comunicativ.
“Am pierdut. Diferența în repriza de prelungiri au făcut-o recuperările. Vrem să câștigăm următoarele meciuri”, a spus fundașul CSM-ului.
Anthony Durham a adăugat 14 puncte, Randall Brumant 9 puncte și 10 recuperări, iar Thomas Kottas 5 puncte. Pentru gorjeni urmează alte trei jocuri pe teren propriu.
Cătalin Pasăre