Femeie înșelată cu 114.000 de lei prin metoda „Accidentul“

femeie metoda accidentul

Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată miercuri, de o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei înșelăciuni prin metoda „Accidentul“.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în intervalul orar 23.00-00.30, persoana vătămată ar fi fost contactată telefonic și ar fi fost indusă în eroare sub pretextul că fiica sa ar fi fost implicată într-un accident rutier.
Pentru a-și susține afirmațiile, persoanele care au contactat-o s-ar fi recomandat drept fiica acesteia și medicul care o supraveghea, iar femeia ar fi fost determinată să remită persoanelor respective suma de 114.000 de lei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Poliția recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor telefonice de a remite bani unor persoane necunoscute şi să verifice informațiile primite prin contactarea directă a membrilor familiei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *