Deasupra biroului secretarei de la Federația Română de Handbal scrie „Eu dau m***e, nu dau explicații”. Mesajul a inflamat și oripilat. Cu toate acestea, femeia acționează fără ocolișuri, iar deprinderile sunt luate de la “superiori”. Nu mă refer strict la șefii de la FRH, ci pur și simplu la cei care ne conduc. La dracu`, știm și noi că luăm m..e, dar să ne reamintească așa brutal? Într-o societate în care doar banii te validează, de ce ar mai exista bun-simț, respect sau colegialitate? Să nu mai vorbim de responsabilități.
Când ministrul Sportului stă cocoțat într-un birou călduț, imun la protestele și nepăsător la lipsurile evidente ale personajelor principale, cui îi mai trebuie lămuriri. Viitorul în România e mai șubred ca o alianță politică. Se trăiește doar pe azi, pentru că mâine nu mai există. Nu doar în sport. Lucrăm cu jumătăți de măsură, în inferioritate numerică și cu lefuri la care nu s-a umblat substanțial de aproape un deceniu. Ce explicații?
Luăm m..e în trafic, în instituții publice sau în spitale.
La noi, poți să conduci beat și să omori un om pe stradă, iar apoi să te alegi cu nici 4 ani de închisoare!? Domna de fier a început să vadă!
Libertatea de circulație a devenit o binecuvântare, dar oamenii vorbesc pe la colțuri că li se prostituează consătenii “pe afară”. Păi e mai bună m..a. în țara ta, așa e?
Ia și doamna secretară. Scrie că doar de la soț. E părerea dânsei.
Cătălin Pasăre