Dacă editorialul trecut scriam despre spusele premierului în exercițiu privitor la 13-15 iunie 1990, azi vă supun atenției un text pe care l-am publicat în 2015 pe blogul personal, intitulat „Ion Iliescu – cel mai mare rău pentru România”. Iată ce gândeam atunci. Încă o fac. Chiar mai revoltat pe acest subiect:
„Iliescu. Ion Iliescu. Nu cred că există persoană în țara asta pătimită care să nu fi auzit vreodată de acest nume. Nenea ăsta, continuatorul firesc al comunismului în România, reprezintă principalul motiv pentru care astăzi, la un sfert de veac după 1989, încă ne zbatem între două lumi, între aplicabilitatea teoriilor elucubrante ale lui Marx și Engels și principiile enunțate de participanții la revoluțiile importante ale omenirii.
Acest comunist de tip „old school” a apărut în istoria țării ăsteia într-un moment cum nu se poate mai prost, când era mai bine ca puterea să fie preluată de fostele forțe democratice, vitregite de soartă. Alegerile din 1946, pierderea lor de către PNȚCD și PNL – mai exact, fraudarea masivă a voturilor din partea Blocul Partidelor Democrate (BPD), trădarea aliaților vestici (U.K. și SUA au preferat să sprijine Grecia în defavoarea României, totul pentru… menținerea unei rute strategice vizând Canalul Suez), abdicarea Regelui Mihai I de România și proclamarea Republicii Populare Române, ei bine, toate astea au determinat menținerea regimului comunist pentru minimum 67 de ani. Nu vă chinuiți cu matematica, nu m-am oprit cu număratul la 1989, ci am mers până la 2014, considerând că încă suntem sub tutela extremă a socialismului.
Nenea ăsta, subiectul discuției de față, a participat activ la înlăturarea regimului Ceaușeșcu și la preluarea puterii după caricatura de revoluție (în fapt, o jegoasă lovitură de stat) din 16-22 decembrie 1989. Există dovezi ce atestă faptul că Iliescu Ion a solicitat ajutorul Moscovei, undeva la 23 decembrie 1989, pentru a fi sigur că-i reușește planul de „democratizare” a României. Mai e nevoie de vreun comentariu suplimentar? Doar fanaticii ar putea veni cu explicații puerile!
Apoi, din dorința de a rămâne singurul stăpân (alături, evident, de o șleahtă din eșaloanele II și III ale defunctului PCR), Iliescu Ion a chemat minerii în București de-a lungul agitatului an 1990. Ce a urmat este groaznic de descris în cuvinte: carnagiu, furturi, violențe inutile, debandadă. Iar lista cuvintelor grele poate lejer continua… Cert este că, pe 15 iunie 1990, nenea ăsta le-a mulțumit public minerilor, la Romexpo, pentru sprijinul prețios la… menținerea democrației greu dobândite. Ipocrizie și cinism la maximum! Răul făcut de mineri în 1990 este ireparabil, dar pe nenea nu-l interesa asta. Important era că PNL și PNȚCD le-a fost pus pumnu-n gură.
Preț de două mandate (și jumătate), nenea ăsta a dus România pe culmi.
Ale disperării, evident. Fanii săi (nu puțini, dar extrem de vocali, recalcitranți și neînțelegători) afirmă și acum că este un președinte… sărac, că nu a furat. Habar n-am, așa o fi, dar a permis realizarea unor încrengături jegoase și manifestarea unor combinații teribile. Așa au apărut persoane ca Băsescu Traian, Roman Petre, cohortele portocalii și roșiatice etc. Niciun șmecher din ziua de azi nu e altceva decât produsul epocii Iliescu. Barosanii, baronii, nesimțiții de azi sunt comuniștii de ieri. Iar ce nu are vârsta fizică a avut mentori din vechiul regim, de la care a deprins defecte, vicii și tot felul de rahaturi comportamentale. Cu iz penal, clar.
Am scris această chestie pentru că simțeam nevoia de mult timp să fac asta. Măcar pentru azi, 15 iunie 2015… Îmi pare rău, dragă București! Îmi pare rău, dragă țară!”
Hai, zi cu soare, Iliescu apare!
Ionuț Catrina
