Vă propun să facem împreună o excursie la capătul căreia fiecare va descoperi comoara propriei vieţi.
Dar, chiar aşa, te-ai întrebat vreodată cine eşti, ori ai fost ocupat să afli cine este vecinul, cine este copilul, cine e soţia? Mă tem că majoritatea a căzut în această ispită, de a-l cerceta mereu pe celălalt şi nu pe sine şi, astfel, s-a ajuns la a ne fi pierdut pe noi înşine.
Ritmul care ne însoţeşte în procesul dezumanizării a devenit mult mai alert în ultima sută de ani. Suntem atât de proşti încât pur şi simplu nu conştientizăm drama pe care o trăim. Exemplele ar putea fi nesfârşite, dar la ce şi cui i-ar folosi să fac o înşiruire de situaţii pe care majoritatea nu ar avea timp să le lectureze, iar dac-ar face-o, cu siguranţă nu ar înţelege nimic.
Totuşi, sportul care adună cei mai mulţi fani este fotbalul. Să gândim împreună ce conţine această activitate astfel încât să genereze o aşa trăire. În fond sunt douăzeci şi doi de bărbaţi care aleargă după un balon. Cum poate un atât de banal proces să stârnească atâta pasiune, emoţii şi, mai ales, de ce? Păi uite de-aia! Pentru că în realitate, după cum spuneam, este o banalitate, nevoia omului de a-şi crea stări de bine a născocit tot felul de absurdităţi, cărora le-a dat valoare.
Cine eşti tu, dacă nu ai fi cel ce eşti, dacă nu ai avea casă, maşină, dacă nu ai fi mincinos, adică politician, dacă nu ai fi şeful proştilor, adică primar? Câţi dintre voi v-aţi gândit ce aţi fi dacă nu aţi avea nimic din ceea ce aveţi? Şi mai ales, ce stări ar pune stăpânire pe voi? Oare de ce, pentru că tu, să presupunem că te numeşti Ion. În oricare din situaţii te-ai afla, ar trebui să fi tot Ion. Vă spun eu de ce. Pentru că identitatea omului nou nu mai izvorăşte din ceea ce este, ci din ceea ce are, situaţie în care vorbim de un om comun şi pe alocuri sintetic.
Asta e cauza tuturor nenorocirilor pe care le trăim. Ele nu sunt sorocite de un Dumnezeu nemilos, ci sunt provocate de fiecare prost în parte.
Frustrarea mea este fără margini, că sunt contemporan cu aşa de mulţi proşti, distribuiţi pe o suprafaţă atât de mică. Acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu pe care aş spune mai degrabă accidental au călcat, au lucrat şi ne-au lăsat opere inestimabile, este ucis de prostie. Cum să ai optsprezece ani, să fi prezumată ca având raţiune, şi să-l votezi pe Marcel Romanescu primar? Nu, nu Romanescu e vinovat pentru nenorocirile pe care le trăim cu toţii. El e aşa cum îl vedem cu toţii, adică încremenit. Dar oamenii care muncesc aici, care respiră aici, care călătoresc aici, care se hrănesc aici, nu observă că în timp ce alte aşezări urbane se dezvoltă, oraşul lui Brâncuşi se scufundă.
Dacă aş avea posibilitatea, aş întreba pe fiecare în parte de ce a pus mâna pe hârleţ şi a început să sape mormântul acestui oraş, căci în mâinile lui a stat puterea de a vota o dată la patru ani?
Costi Crețu
