Sezoane încheiate la baschet şi handbal

Principalele echipe de la CSM Târgu Jiu intră în pauză competiţională. Formaţiile de handbal şi baschet au încheiat actualele sezoane şi vor evolua în aceleaşi eşaloane şi în campionatele următoare. O dezamăgire poate fi considerată ratarea promovării în Liga Florilor, deşi echipa lui Liviu Andrieş a pierdut dramatic primul meci al turneului final, competiţie desfăşurată la Blejoi (Prahova). Gorjencele au cedat, după loviturile de la 7 metri, partida cu Ştiinţa Bucureşti (33-34). La finalul timpului regulamentar, scorul a fost 25-25. S-a trecut direct la aruncările de departajare, unde echipa din Bucureşti s-a impus cu 9-8. Deşi a declarat că există o oarecare dezamăgire pentru ratarea promovării, directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, a recunoscut că secţiei de handbal i-ar fi fost foarte greu cu un buget aproape de zece ori mai mic faţă de echipele de prim eşalon. Pe de altă parte, oficialul CSM-ului nu dezarmează şi speră ca, la anul, senioarele să ajungă totuşi în Liga Florilor.


“Normal că există o amărăciune în sufletele noastre. Este pentru prima dată, după doi ani de zile, când ajungem la un turneu final şi am jucat cu echipe cu foarte mare experienţă. Ştiinţa Bucureşti an de an este acolo. Am pierdut cum am pierdut, pentru că la loviturile de la 7 metri este o loterie. Dacă ţinem cont că anul acesta am pierdut un singur meci, la Deva, şi acum am făcut egal şi totuşi nu am ajuns nici măcar la baraj, pot spune că este un sistem făcut destul de haotic. Dar acum avem experienţă, ne pregătim şi anul viitor, nu dezarmăm. Acest club va merge mai departe, o să fim mai pregătiţi. Fetele sunt foarte tinere şi este pentru prima data când majoriotatea dintre ele ajung la un asemenea turneu. S-au văzut experiența şi alte lucruri pe care eu nu pot să le discut acum. Noi am fost un club corect şi am plecat pe nişte principii solide. Nu am vrut să forţăm foarte mult această promovare, pentru că este destul de dificil să ajungi la Liga Florilor cu un buget aşa mic. Normal, sunt dezamăgit. Fetele sunt dezamăgite. Dar, pe mine personal, mă interesează mai mult ca anul viitor să pregătim cum trebuie sezonul şi, împreună cu fetele şi antrenorii, să demonstrăm că nu întâmplător am ajuns acolo şi că se poate mai mult. Anul trecut am terminat pe 3, acum pe 2, la anul sper să fim pe primul loc”, a declarat Bălăeţ.


Pe de altă parte, CSM Târgu Jiu a rămas în Liga Națională de Baschet Masculin. Formația pregătită acum de Jordanko Davitkov a încheiat sezonul pe locul 12. Trupa gorjeană a obținut 6 victorii și a pierdut 20 de meciuri, un parcurs suficient să-i asigure poziţia şi la anul în LNBM. Directorul Robert Bălăeț a fost mulţumit doar de îndeplinirea obiectivului, nu şi de bilanţul gorjenilor. ,,S-a terminat un sezon atipic: cu probleme, cu Covid, cu turnee. Noi am fost în obiectivul nostru, acela de a nu termina pe ultimele două locuri. Trebuie să spun că îmi doream mai mult și cred că am avut un lot cu care se putea face mai mult. Nu mult mai mult, dar cred eu că mai puteam câștiga trei – patru meciuri. În general, sunt mulțumit. Sper să fim sănătoși, pentru că în aceste zile vom face o analiză și vom lua hotărârile necesare. Nu avem timp de odihnă, trebuie să facem echipa pentru sezonul viitor, care se anunță altfel. Eu cred că vor apărea și spectatorii, se va juca acasă și în deplasare, iar aportul publicului va conta”, a declarat oficialul gorjean. Bălăeț a mai spus că obiectivul pentru campionatul următor va fi același, evitarea retrogradării. De asemenea, macedoneanul Jordanko Davitkov are şanse mari să rămână la echipă. Experimentatul antrenor a venit în partea a doua a sezonului şi a preluat frâiele echipei de la Claudiu Alionescu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *