Probleme majore cu apa în municipiul Târgu Jiu. Zona de nord a orașului a rămas nealimentată după o avarie la conducta de transport Dn 600 din Strada Ecaterina Teodoroiu.
Avaria s-a petrecut, luni, aproape de miezul nopții. Echipele Aparegio Gorj au intervenit la fața locului, dar cetățenii vor beneficia abia marți seara de apă la robinete. Romeo Tobă, șef centru Aparegio, a explicat că este vorba de o conductă foarte veche, de peste 60 de ani. Mai greu de explicat este de ce nu s-a intervenit până acum. Peste 20 de mii de oameni au rămas fără apă.
Romeo Tobă, șef centru Aparegio
Primarul Marcel Romanescu a declarat că este inadmisibil ca intervenția să se facă la două ore după semnalarea problemei. Edilul din Târgu Jiu blameaza lipsa de implicare a conducerii Aparegio și cere demisii.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu
Aparegio recomandă să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă, atunci când problemele vor fi remediate.