Zilnic, PNL pierde pe mâna lui Vlad Voiculescu…

Las și eu aici niște citate. Citiți cu atenție, apoi le discutăm. Așadar:
„Domnule prim-ministru, aș vrea să vă întreb, văzând acele imagini de la Spitalul Foișor, cine ar trebui, în opinia dvs. să facă un pas în spate?”
„Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România. Nu cred că este normal după ce se ia o decizie, să intervină prim-ministrul să vorbească și cu primarul Bucureștiului, și cu manageri, și cu manageri de la DSP, să se implementeze o decizie luată de toată lumea în cunoștință de cauză. (…) Remanierea sau o decizie despre un ministru din cabinet o va lua doar premierul, iar aceste discuții nu se discută, ele se vor anunța.”


Replicile astea aparțin unui jurnalist și premierului Florin Cîțu. Au fost rostite duminică, în cadrul unei conferințe de presă. Subiectul: incidentul de la Spitalul „Foișor” din București, în urma căruia o țară întreagă a putut vedea comportamentul impardonabil al autorităților statului. Stat care garantează dreptul fiecărui cetățean la tratament corect în domeniul sănătății, al legii, al educației, al protecției sociale etc. Concret, în spațiul public se cere demisia sau demiterea ministrului Vlad Voiculescu, membru al USR-Plus. Chiar în forurile PNL se solicită acest lucru, dar… nu e deloc simplu să fie remaniat acesta, căci discutăm de o alianță. Iar acolo nu te poți duce cu decizia luată de tine, PNL. Doar de tine. Dacă ar fi așa de simplu, Cîțu scăpa de ceva vreme de Voiculescu. Cu care s-a tot contrat, premierul având – de cele mai multe ori – dreptate. Vlad Voiculescu nu este nici pe departe Mesia al Sănății, așa cum se anunța sau cum dorea să fie văzut. Este un tip oarecare, ascuns sub birou în plină pandemie. Chiar mi se pare că este cel mai slab ministru al USR-Plus. Sincer! Rezultate? 0! Scandaluri? Fără număr? Sprijin pentru alianță din partea lui? 0! Cât pierde alianța și din cauza lui? Mult de tot!


Problema e că nici măcar Dan Barna nu poate lua decizia înlăturării lui Voiculescu. Nu, căci ministrul este din partea Plus, unde-i jupân Dacian Cioloș. Care îl vrea pe Barna scos din cărți. Va fi simplu: Barna este într-o guvernare care se erodează ireversibil, în vreme ce mister Cioloș e la Bruxelles. N-a mâncat usturoi, nu-i pute gurița. Tipic românește, am putea spune.


Dacă președintele Iohannis nu solicită explicit înlăturarea lui Voiculescu, îl vom vedea în continuare pe acesta cum ne ține lecții de morală. Din păcate, avem încă un om care a dezamăgit speranțele civice…

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *