Vremuri tulburi la CEO

CEO

Primele de la Complexul Energetic Oltenia ar putea fi pierdute în urma măsurilor de austeritate anunțate de Guvern. Sindicatele din minerit și energie solicită negocieri urgente cu administrația Complexului Energetic Oltenia. Președintelui Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, este de părere că Ordonanța austerității, care va deveni și lege de săptămâna viitoare, va afecta grav veniturile angajaților din Complexul Energetic Oltenia. Astfel, unii salariați se vor trezi că nu vor mai intra în posesia anumitor drepturi care nu sunt incluse în salariu. „Eu sper că vor avea inspirația să ne convoace la discuții cei de la administrație și să vedem ce soluții găsim pentru ca veniturile oamenilor să nu scadă. Sunt unele drepturi prevăzute chiar în contractele individuale de muncă. Acestea ar putea să nu se mai acorde după ce va fi aprobată prin asumare Legea austerității. Trebuie să ne întâlnim cu administrația CEO și să identificăm soluțiile bune pentru angajați. Cea mai la îndemână ar fi includerea unor drepturi în salariu”, a precizat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. CEO are 9.700 de angajați.


În altă ordine de ideri, încă mai sunt angajați la nivelul Complexului Energetic Oltenia care nu s-au hotârât să se pensioneze, cu toate că ar îndeplini condițiile legale. Vasile Tivig, unul dintre sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia, în momentul de față ar mai fi circa o mie de angajați care ar putea să iasă la pensie. Cel mai probabil aceștia nu doresc să se pensioneze, pentru că venitul din salariu și alte beneficii acordate de companie sunt mai mari decât pensia. Între beneficii ar fi cota de cărbune sau prima de Crăciun care se acordă înspre finalul anului. Astfel, se explică de ce sute sute de salariați care ezită încă să își depună cererile de pensionare la Casa Județeană de Pensii Gorj. „Sunt o mie de angajați care nu vor să iasă la pensie. După părerea mea, avem peste o mie de salariați care în momentul de față îndeplinesc toate condițiile pentru pensionare. Este vorba de vârsta de 52 de ani, vechimea și grupa de muncă. Evită să depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii pentru că au mai multe venituri ca salariați, decât ca pensionari. Cel mai probabil, către finalului anului, vom avea o tranșă consistentă de pensionări, după prima de Crăciun.”, a declarat Vasile Tivig, sindicalist la Complexul Energetic Oltenia. Prima de Crăciun are o valoare de 3.000 de lei și se acordă până la jumătatea lunii decembrie.


Totodată, sute de salariați din Complexul Energetic Oltenia vor rămâne fără beneficii, ca urmare a salariilor mari pe care le încasează. Este vorba în special de personalul cu funcții de conducere și de cei care au venituri peste 8.000 de lei net. De anul viitor se pregătește eliminarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță pentru bugetarii care beneficiază de un salariu net de 8.000 de lei. „La orice venit se plătește CASS. Nimeni nu va pierde, știți foarte bine că s-au mărit de la 30 la 35 de lei și urmează de la 1 ianuarie să crească la 40 de lei. Salariații cu venituri mai mari de 8.000 de lei nu vor mai beneficia de această măsură. Cu adevărat, nu se vor mai da în sistemul bugetar tichete de masă pentru cei care au venituri de peste 8.000 de lei net”, a declarat săptămâna aceasta premierul Marcel Ciolacu. Complexul Energetic Oltenia este o companie deținută în procent de 77% de către stat prin Ministerul Energiei. Are în prezent 9.700 de salariați, fiind cel mai mare angajator din Oltenia.

Andrei Merfu

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *