Vrea să investească în panouri fotovoltaice

Situația economică în România nu pare a fi una deloc bună și totul pare să fie dat peste cap de la o lună la alta. Facturile majorate în plină iarnă au creat nemulțumiri în rândul locuitorilor țării și, pentru a le da o mână de ajutor celor care nu au posibilități materiale, primarii încearcă să devină independente din punct de vedere energetic.

În județul Gorj, una dintre primăriile care ia în calcul această posibilitate este primăria Rovinari, care vrea să instaleze panouri fotovoltaice ca să asigure energia electrică necesară pentru primărie, școli și spital.

În prezent, Robert Filip, primarul orașului, caută terenurile care se pretează pentru o astfel de investiție.

Acesta a declarat că se vede nevoit să caute soluții astfel încât să nu mai depindă de nicio companie când vine vorba de curent cel puțin.

Robert Filip își dorește să investească în fotovoltaice anii următori.

“Au venit peste tot facturi mari. Noi, ca primărie, nu beneficiem de acea ordonanță, și nu suntem plafonați. O să încercăm să devenim independenți din mai multe puncte de vedere. Ne vom chinui să scriem proiecte în așa fel încât școlile noastre, liceul, primăria să poată să fie conectate la rețeaua noastră. O să ne punem panouri. O să încercăm să schimbăm strategia pentru că atunci când depinzi de cineva e foarte complicat.

Noi mai avem ghinionul că nu dispunem de atât suprafețe de teren și apropiate de oraș, pe care să poată fi amplasate aceste panouri, dar e clar că vom regândi o strategie pentru anii care urmează,. Trebuie să devenim independenți. Am făcut acele parcări cu panouri fotovoltaice și am constatat că reușim, din cele două parcări, să acoperim factura de utilități de la iluminatul public. E clar că e un lucru bun”, a declarat Robert Filip.

Casiana Hîncu

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *