Vesti bune pentru echipa Viitorul Targu Jiu. Fotbalistii au primit acceptul Directiei de Sanatate Publice Gorj pentru a reveni pe teren.
După două runde în care nu a evoluat în liga secundă, formația lui Flavius Stoican poate să-și apere din nou șansele în “dreptunghiul verde”. Sâmbătă, pe Stadionul Municipal, gorjenii primesc vizita formației Unirea Slobozia. Totuși, Viitorul va avea un lot restrâns pentru confruntarea din runda cu numărul 10. Potrivit unui comunicat oficial al clubului, trupa din Târgu Jiu nu se va putea baza pe șase titulari.
Nouă jucători ai Viitorului au fost depistați pozitiv cu SARS-CoV-2 pe 22 octombrie. Din primele informații, două cazuri noi au fost înregistrate după ultima testare a trupei gorjene. Partida cu Slobozia are loc la ora 11.00.
Cătălin Pasăre