Viitorul a ajuns la trei meciuri fără înfrângere

Perioadă bună pentru Viitorul Târgu Jiu. Gorjenii s-au impus în ultima etapa din play-out-ul Seriei B și au ajuns la trei meciuri fără eșec în campionat. După succesul cu Unirea Constanța (7-2) și remiza cu Ripensia Timișoara (1-1), alb-albaștrii au învins-o și pe Concordia Chiajna (1-0). Unicul gol al confruntării a venit în repriza secundă. Claudiu Dragu a punctat în minutul 56 după un corner. Antrenorul Viitorului a fost foarte fericit că amfitrionii nu au primit gol, deși au jucat contra foștilor internaționali Gabi Tamaș sau Raul Rusescu.


“Diferența s-a făcut la atitudine, chiar dacă în prima repriză nu am făcut un joc așa de bun. Eu știam că o să ne dea spații, iar pe contre suntem letali, deși am înscris dintr-o fază fixă. Nu vreau să fiu ipocrit, mă bucură victoria, dar cel mai mult mă bucură că nu am luat gol. Am întâlnit o echipă bună, cu atacanți de clasă. Defensiv, am stat foarte bine. Cum am spus și în precedentele meciuri, dacă nu luăm gol, sigur echipa marchează, pentru că avem calitate. Mai avem jocuri cu Dumbrăvița și cu Spartac. Etapa viitoare ne așteaptă un joc foarte greu și trebuie să rămânem concentrați”, a declarat principalul gorjenilor.


Viitorul în meciul cu Concordia: Udrea – Vulpe, Rogac, Băican, Godja – Brînzan (66, Stepanenko), Țegle (cpt.), Acolatse – Dodoi (60, Raicea), Al. Dulca (60, Dănescu), Cl. Dragu (84, Nsiah). Rezerve neutilizate: Geantă – Vl. Toma, Geană, Gîrbiță, P. Banu. Antrenor: Călin Cojocaru.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *