Vâlcov, dat în urmărire generală

Fostul primar și ministru PSD Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce a fost căutat de polițiști pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată, dar acesta nu a fost găsit.


Vâlcov a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare. Potrivit unor surse, fostul primar al Slatinei s-ar afla în Italia în acest moment. Acesta s-ar fi stabilit la Milano în urmă cu câteva luni.
Vâlcov a fost trimis în judecată în 2015. La perchezițiile făcute procurorii au găsit o adevărată comoară – peste 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, şi trei tablouri inscripţionate Renoir, Jean Cocteau şi Aurel Acasandrei. În total, la percheziții au fost găsite 172 de tablouri, achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre ele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Decizia pronunțată marți de instanța supremă este definitivă.


Alături de Vâlcov sunt judecați Lucian Petrut Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *