Un grup mic s-a bucurat de roadele de la Pandurii, de la promovare încoace. Spectatorii s-au bucurat şi ei de un pic de spectacol, arar şi de ceva performanţe, în cupele europene. Mai exact de ceva meciuri. Parcursul în Liga I în ultimii ani nu părea să fie o aventură şi Marin Condescu, după două retrogradări şi repromovări, sindicalistul părea că a învăţat cum stă treaba cu fotbalul. Adică munceşti şi pentru tine, dar şi pentru echipă. Pentru că înţelege toată lumea, că nu putea să stea pe lângă borcanul cu miere, fără să îşi lingă şi degetele. Dar s-a schimbat puterea, s-a schimbat şi şeful principalului finanţator şi aventura lui Condescu s-a încheiat în fruntea Pandurilor şi a început o odisee de doi ani prin instanţele de judecată. Povestea continuă la Tribunalul Olt.
S-a văzut că Marin nu a stat în fruntea echipei doar de dragul suporterilor, dar s-a înscris şi într-o cursă a combinaţiilor bazate pe împrumuturi şi alte foraje de puţuri şi încurcături financiare. A plecat Marin. I-a trecut chiar glonţul arestului pe la ureche. Mai huzur ca pe vremea lui Marin Condescu nici că s-a pomenit. Zeci de maşini, indemnizaţii, lefuri, salarii babane, avantaje, terenuri, excusii cu avioane pline, prin ţări sfinte şi păcătoase. Toată lumea părea fericită şi mulţumită, până când au mai început să controleze Finanţele Publice, ANAF-ul. S-a rupt visul de iubire dintre finanţator şi preşedinte. A venit un alt preşedinte, Prunariu, care nu a fost pe placul finanţatorilor şi a boşilor din politică, decât până la un moment dat, după care a venit un alt antrenor şi un alt preşedinte. Logic era ca huzurul de pe vremea lui Marin Condescu să se stopeze şi se refacă nişte calcule, însă a plouat în continuare cu prime, chiar şi pentru cei care le dădeau. Vezi cazul Dorin Ioana, care nu a prins vreun meci pentru Pandurii, însă a prins multe prime. A fost trimis să stea cu mâna pe robinet, dar i-a cam alunecat.
Senzaţia este că şeful Clubului, indiferent de nume, a tăiat şi a spânzurat, când a venit vorba de bani. Nu este aşa. Undeva, în tablou, în penumbă, se aflau membrii CA şi AGA. Fără mânuţele lor ridicate nu ar fi avut unii un El Dorado la Pandurii. Ruperea de ritm în cheltuirea banilor şi sarabanda primelor nu s-a întrerupt în momentul în care personajul tehnocrat, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a zis să se oprească finanţarea de la Complexul Energetic Oltenia şi aşa s-a împlinit. Primele care a căzut au fost echipele de handbal şi de baschet. Fuse şi se duse, cum se zice. Tinerii, ăia care mai erau, mergeau la baschet în loc să stea prin baruri, înante de a împlini 18 ani şi să îşi ia aproape definitiv tălpăşiţa din Gorj. Acum chiar nu îi mai motivează ceva să rămână, vreu atmosferă de locuri de muncă şi viaţă reală la nivel local. Nu pot să iasă chiar toţi gorjenii la pensie, la 18 ani….
S-a închis robinetul de la CEO, culmea, sarabanda cheltuirii banilor a continuat. Cine putea să fie lider, decât Narcis Răducan. Salariu uriaş pentru un preşedinte de club de stat, adică finanţat 80% de CEO, care e o companie de stat. Din nou prime, combinaţii, procente. Cine iese în câştig şi după închiderea robinetului: tot preşedintele. În loc să îşi refacă toate calculele şi să reducă din cheltuieli, Răducan a vorbit în continuare de obiective măreţe şi a adus jucători cu salarii mari. Vrea să câştige Liga Campionilor sau să rămână în Liga I? Nimeni nu l-a înţeles pe Răducan.
Aproape toată lumea îl arată cu degetul şi este normal să fie aşa. Cine se apucă să cheltuiască, în momentul în care nu are ce? Un mercenar, un aventurier, un nepriceput? Nu. Niciuna din formule nu este valabilă. Un preşedite căruia i se dă voie să facă toate acestea, le poate face. Răducan nu a fost singur. A avut alături şi nişte „decorativi”, care, ca şi în cazul lui Condescu, s-au făcut că plouă, după care s-au spălat pe mâini. Cine va fi următorul preşedinte la Pandurii şi ce mandat va avea? Sau va veni singur de la ceruri şi se va instala singur şef, printre decorativii din AGA, în aşteptarea proniei divine, de la CEO, adică redeschiderea robinetului. Acesta este adevărul: Gorjul este prea pârjolit, să se adune 5 firme care să ţină o echipă în Liga I. Politicienii visează să mulgă în continare CEO, deşi povestea CEO are şi un sfârşit. Pare că aplică toţi principiul – După noi potopul!. Dar cine le plăteşte pensiile, dacă tinerii părăsesc Gorjul, imediat după majorat? Stadionul care se ridică în centrul oraşului nu este construit pentru o echipă, ci pare mai degrabă un monument costisitor, în memoria unei echipe.
Daniel Popescu
