Ultima ora: Vâlcea: Un minor de 16 ani a murit, iar alți doi sunt în stare gravă, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Un accident cumplit a avut duminică noaptea în județul Vâlcea. Un adolescent de 16 ani a murit, iar alți doi sunt în stare gravă. Potrivit polițiștilor, un minor în timp ce conducea un autoturism pe DN 64, în localitatea Băbeni, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit puternic de un cap de pod, iar mai apoi de un stâlp de iluminat. La fața locului, s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ.
La sosire, salvatorii au fost găsite trei victime de sex masculin, toate minore, dintre care una încarcerată, iar celelalte două în afara autoturismului. După efectuarea manevrelor de descarcerare, doi tineri răniți, in vârstă de 14 și 13 ani, au fost transportați la UPU Vâlcea. Pentru persoana de 16 ani s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat, fiind declarat decesul acestuia. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea tragediei.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *