Ultima ora: Țicleni: Nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fugit și s-a răsturnat cu mașina

Nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fugit și s-a răsturnat cu mașina. Totul s-a întâmplat, azi-noapte, pe un drum din Țicleni. Este vorba despre un tânăr de 28 ani, din Rovinari, care, potrivit IPJ Gorj, era băut. Un ocupant al autoturismului a fost rănit.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 28 de ani, din orașul Rovinari în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Țicleni, nu a oprit la semnalele de oprire ale polițiștilor, continuându-și deplasarea în direcția Peșteana Jiu aproximativ 5 kilometri, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a acroșat un parapet de protecție și s-a răsturnat, planând pe plafon în curtea unei locuințe. În urma evenimentului rutier, un tânăr de 25 de ani, din orașul Rovinari, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *